Club Volei Municipal Tomis Constanţa şi-a definitivat lotul pentru sezonul 2013-2014, ultimul jucător transferat de campioana României la volei masculin fiind internaţionalul egiptean Haikal Reda, care evoluează pe postul de universal. În vârstă de 22 ani, Reda (2,00 m şi 90 kg) a jucat în cariera sa (2007-2013) numai la formaţia egipteană Zamalek din Cairo, devenind campion al Egiptului în 2011 şi de patru ori câştigător al Cupei Egiptului - în 2008, 2009, 2010 şi 2011. Cu Zamalek a triumfat de două ori în Cupa Campionilor Africii (în 2009 şi 2012) şi a participat la Campionatul Mondial al cluburilor (în 2009 şi 2012). Haikal Reda este component al naţionalei Egiptului, devenind campion al Africii (în 2011, în Maroc), iar în 2011 a participat la Campionatul Mondial din Japonia.
Aşadar, lotul Tomisului pentru sezonul viitor se prezintă astfel - coordonatori: Zhekov şi Stoian; universali: Reda şi D. Pavel; centri: Spînu, Stancu, Massinatori şi Vologa; extreme: Rodriguez, Bahov, Tarţa, Aciobăniţei, Zahar şi Iftime; libero: Ivanov şi Tănăsescu. Antrenori: Martin Stoev şi Radu Began.