CVM Tomis a trecut fără probleme şi de Steaua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / DA1, etapa a 21-a: CVM TOMIS CONSTANŢA - STEAUA BUCUREŞTI 3:0

CVM Tomis a trecut fără probleme şi de Steaua

Sport 28 Februarie 2013 / 00:00 587 accesări

Ca şi sâmbătă, în meciul cu Unirea Dej, CVM Tomis s-a impus uşor şi rapid în partida cu Steaua Bucureşti, din etapa a 21-a a Diviziei A1 la volei masculin, disputată aseară în Sala Sporturilor din Constanţa. A fost un 3:0 scurt pentru gazde, pe seturi 25:18, 25:19 şi 25:16, în faţa unei echipe bucureştene care a folosit această partidă pentru a pregăti jocurile din play-out cu Universitatea Cluj, decisive pentru menţinerea în primul eşalon.

CVM Tomis Constanţa, câştigătoare în avans a sezonului regulat, a confirmat că este cea mai valoroasă echipă din acest campionat, însă greul abia urmează, respectiv meciurile din play-off. Ieri, echipa constănţeană a jucat serios de la început până la sfârşit, iar antrenorul Martin Stoev a rulat toţi jucătorii din lot, cu excepţia lui Merkushev. Tehnicianul bulgar a introdus, pe rând, câte o rezervă, care a rămas în teren până la finalul partidei: Spînu a intrat la începutul setului 2 (în locul lui Stancu), Lescov la finalul setului 2, iar Laza la mijlocul setului 3 (în locul lui Bojovic). Libero-ul Samardzic nu a purtat tricou distinctiv, fiind introdus în fiecare set în locul extremelor Terzic sau Stoykov, atunci când aceştia se aflau în linia a doua. “Uitat” în teren la un moment dat, când a ajuns în prima linie, el a reuşit să şi puncteze, cu un lob superb peste blocajul advers! Trebuie remarcat şi jocul bun prestat de Stoykov, la atac, preluare şi serviciu, bulgarul revenind progresiv la forma sportivă ideală.

Au evoluat - CVM Tomis (antrenor Martin Stoev): Gonzalez - Gontariu, Bojovic, Stancu, Stoykov, Terzic şi Tănăsescu - libero (au mai jucat: Samardzic, Spînu, Lescov şi Laza); Steaua (antrenori George Grigorie şi Răzvan Roşu): Manda - Carpen, Borcoş, Nikolov, Cornel Miron, Cătălin Miron şi Voicu - libero (au mai jucat: Spasojevic, Oprişor, Toboşi şi Grigoraş).

DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Meciul doar a părut uşor! Pentru noi orice meci este greu, pentru că încercăm să găsim o constanţă în jocul nostru, iar ceea ce facem la antrenamente nici pe departe nu arătăm în joc. Astăzi (n.r. - ieri) asta am încercat, să păstrăm nivelul antrenamentelor. A fost un joc bun şi ultima impresie contează” - Adrian Gontariu (jucător CVM Tomis).

„A fost un meci destul de uşor, am încercat să jucăm cât mai bine şi să terminăm cât mai repede, pentru că ne aşteaptă o deplasare la Craiova în etapa viitoare. A fost o repetiţie bună înaintea meciului cu Craiova” - Marin Lescov (jucător CVM Tomis).

„A fost o partidă facilă pentru noi şi sperăm să reuşim un joc la fel de bun şi la Craiova, înainte de play-off. Ultimii cinci adversari au fost echipe din coada clasamentului ori au venit la Constanţa fără mai mulţi titulari, iar asta nu ne-a avantajat deloc în perspectiva play-off-ului” - Martin Stoev (antrenor CVM Tomis).

„Băieţii mei s-au mişcat relativ bine, pe alocuri foarte bine, dar având în vedere diferenţa de valoare dintre Steaua şi Constanţa, rezultatul partidei este foarte corect. Pentru noi a rămas doar play-out-ul, iar ultimii doi adversari, Constanţa şi Zalăul, au fost foarte buni pentru noi, pentru că sunt nişte meciuri foarte utile înaintea disputelor cu echipa din Cluj” - George Grigorie (antrenor principal Steaua Bucureşti).

Celelalte rezultate din etapa a 21-a: Universitatea Cluj - Phoenix Şimleul Silvaniei 0:3 (20:25, 18:25, 21:25); CSM Agronomia Bucureşti - Ştiinţa Explorări Baia Mare 2:3 (25:27, 18:25, 25:23, 25:23, 13:15); VCM LPS Piatra Neamţ - SCM U. Craiova 3:2 (17:25, 26:24, 21:25, 25:20, 15:7); Remat Zalău - Unirea Dej 3:0 (25:17, 25:20, 25:23). Dinamo Bucureşti a stat.

Clasament: 1. CVM TOMIS CONSTANŢA 49p (setaveraj: 54:20); 2. SCM U. Craiova 40p (48:28); 3. Remat Zalău 35p (41:29; punctaveraj: 1606:1457); 4. Unirea Dej 35p (41:29; 1609:1538); 5. Explorări Baia Mare 35p (42:33); 6. VCM Piatra Neamţ 28p (40:39); 7. Dinamo Bucureşti 28p (32:33); 8. CSM Bucureşti 26p (34:39); 9. Phoenix 25p/20j (36:41); 10. Steaua Bucureşti 14p (20:46); 11. U. Cluj 0p (6:57).

SPONSORI CVM TOMIS: Conpress Group, Polaris M Holding, Telegraf, TTS Group, Lakeview, Pozimed, Aqua Carpatica, Verasig, Expertissa, Restaurant Temple şi Zip Escort.

PARTENERI INSTITUŢIONALI CVM TOMIS: Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa.

PARTENERI MEDIA CVM TOMIS: Telegraf, Neptun TV şi Telegraf Advertising.



12