Astăzi, în Sala Sporturilor din Botoşani, va debuta Cupa României la volei masculin, ediţia 2009-2010. Federaţia a schimbat sistemul de desfăşurare în acest sezon, reunind toate cele 12 divizionare A în aceeaşi localitate şi comprimînd competiţia pe durata a patru zile! Asta în condiţiile în care sezonul este abia la început, prima etapă a campionatului avînd loc la sfîrşitul săptămînii trecute! „Vine foarte repede această Cupă a României, pentru că s-a schimbat sistemul de desfăşurare faţă de anul trecut. Va fi dificil, pentru că noi avem mulţi jucători noi, jumătate din echipa de bază este schimbată şi încă nu ne-am rodat”, spune Radu Began, căpitanul echipei CVM Tomis Constanţa. „Iată că putem să ne îndeplinim unul dintre obiective încă din luna octombrie! E ceva nou pentru noi şi sper că vom reacţiona bine. Avem unele dificultăţi, avînd în vedere că sînt multe noutăţi în lot, dar acest amănunt e valabil pentru toate echipele”, a declarat Florin Voinea, jucător care, alături de Began, a contribuit la toate cele cinci trofee cucerite de echipa constănţeană în ultimii cinci ani. „Primul trofeu al anului se decide foarte devreme, într-un moment în care echipa noastră este încă în faza de rodaj. Da, putem spune că e un dezavantaj, pentru că unul dintre obiectivele clubului este cîştigarea Cupei României, dar cu aceeaşi problemă se confruntă toate echipele. Toţi sîntem la început de sezon, nu ştiu deocamdată cum se prezintă celelalte echipe din campionat, de aceea cred că şansele sînt egale”, consideră antrenorul principal al Tomisului, Stelio De Rocco.
Jucătorii de pe Litoral au ajuns aseară la Botoşani, iar în această dimineaţă se vor antrena în sala care va găzdui competiţia. CVM Tomis şi celelalte formaţii care vor reprezenta România în Cupele Europene, Dinamo Bucureşti, Remat Zalău şi Explorări Baia Mare, sînt exceptate de la primul tur, urmînd să evolueze direct în sferturile de finală, din postura de capi de serie. Constănţenii vor evolua joi, de la ora 18.00, împotriva învingătoarei din duelul SCM U. Craiova - Steaua Bucureşti. Iată programul complet al meciurilor de astăzi: SCM U. Craiova - Steaua Bucureşti (ora 14.00); CV Dacia Buzău - CVM Braşov (ora 16.00); VCM LPS Piatra Neamţ - Unirea Dej (ora 18.00); U. Cluj - Torpi Tg. Mureş (ora 20.00). Joi au loc sferturile de finală, vineri semifinalele, iar sîmbătă cele două finale.