Club Volei Municipal Tomis Constanţa a păstrat în vitrina clubului de pe Litoral Cupa României la volei masculin, pe care a cîştigat-o pentru a cincea oară consecutiv! Finala cu VCM Piatra Neamţ a fost una de zile mari şi i-a ţinut cu sufletul la gură timp de 125 de minute pe spectatorii prezenţi aseară în Sala Sporturilor din Constanţa. A fost una dintre cele mai frumoase partide ale acestui sezon, încheiată după cinci seturi în favoarea echipei gazdă, care s-a impus mai greu decît se aştepta în faţa unei formaţii adverse metamorfozată în bine faţă de evoluţiile anterioare. Municipalul nemţean şi-a ridicat mult nivelul de joc, îngrijorîndu-i pe trimişii la Constanţa ai clubului Dinamo, veniţi să-şi studieze viitorii adversari din play-off! Oaspeţii au reuşit să menţină acest nivel ridicat pînă pe finalul setului 4, moment din care constănţenii au pus lucrurile la punct datorită maturităţii şi valorii superioare.
Constănţenii şi-au făcut “abonament” la Cupa României!
Tomis a dominat primul set, a condus cu 24-20, 25-24 şi 26-25, dar nu a reuşit să fructifice niciuna dintre cele şase ocazii de a încheia conturile! Oaspeţii în schimb au valorificat-o pe prima de care au beneficiat şi au trecut la conducerea partidei, după 28-26. Încurajaţi de acest debut neaşteptat, nemţenii au condus pînă la 10-8 în setul următor, după care a urmat revirimentul gazdelor, cu o preluare sensibil îmbunătăţită după înlocuirea lui Daivison de către Voinea. A fost 25-17 pentru constănţeni, care însă au cedat clar setul următor, în care centrii Ştefură şi Gheorghiţă au făcut legea pe fileu, atît la blocaj, cît şi la atac. 2-1 pentru oaspeţi, după 25-21. La începutul setului 4, antrenorul Stelio De Rocco a mizat din nou pe formula de start a Tomisului, însă nemţenii “au ţinut aproape” pînă la 17-16. Încercarea antrenorului Dan Gavril de a-l odihni pe ridicătorul Dascălu nu s-a dovedit prea inspirată, pentru că Tomis s-a distanţat la 21-16! Nici revenirea coordonatorului nemţean nu a mai putut întoarce soarta setului, cîştigat cu 25-17 de constănţeni, care au împins finala în tie-break. În ultimul act, determinarea lui Ashlei, cel mai bun jucător de pe teren, şi suportul publicului au fost atuurile care au decis cîştigătoarea partidei: 15-10 şi 3-2 pentru Tomis, rezultat final. Clubul nemţean rămîne fără niciun trofeu cîştigat, în 40 de ani de existenţă, voleibaliştii de sub Pietricica pierzînd a treia finală de cupă în faţa constănţenilor, după cele din 2006 şi 2008!
Au evoluat - Tomis (antrenor Stelio De Rocco): Firpo - Miseikis, Began, Brinkman, Ashlei, Daivison şi Tănăsescu - libero (au mai intrat: Pereu, Voinea, Lică şi Macovei); Piatra Neamţ (antrenor Dan Gavril): Dascălu - Dumitrache, Ştefură, Gheorghiţă, Tofan, Didorciuc şi R. Gavril - libero (au mai intrat: Mihalcea, Matei şi Moisă). Au arbitrat: Cornel Malaxia (Bucureşti) şi Mirel Zaharescu (Galaţi). Observator: Gheorghe Vişan (Bucureşti).
Show în teren, show şi la festivitatea de premiere
Spectacolul voleibalistic oferit de cele două echipe a fost urmat de show-ul pregătit de organizatori pentru festivitatea de premiere. Fiecare component al celor două finaliste a intrat în sală în aplauzele publicului, apoi şi-a primit medalia, de aur sau de argint, din partea conducătorilor Federaţiei Române de Volei care au oficiat premierea, preşedintele Gheorghe Vişan şi vicepreşedintele Sorin Strutinsky. Momentul culminant al festivităţii a fost constituit de înmînarea trofeului cuvenit cîştigătoarei Cupei României, Radu Began, căpitanul Tomisului, avînd această onoare pentru al cincilea an la rînd! Confetti, baloane, “We Are The Champions” - acestea au fost ingredientele bucuriei constănţene, voleibaliştii sărbătorind cucerirea cupei împreună cu cei mai fideli susţinători.
Declaraţii după meci
„A fost mai greu decît ne aşteptam! Nu ne-a mers jocul astăzi (n.r. - ieri), dar se mai întîmplă. Important este că am revenit şi am cîştigat a cincea Cupă a României din palmaresul clubului” - Radu Began, căpitan CVM Tomis.
„Un meci foarte important, dar şi foarte dificil, pentru că de fiecare dată cînd jucăm sub nivelul nostru obişnuit partidele devin foarte grele. Ţin să-i felicit pe jucătorii din Piatra Neamţ, pentru că au jucat excepţional aici, în sala din Constanţa” - Ashlei Nemer, jucător CVM Tomis.
„Ne bucurăm că am cîştigat şi acest trofeu, chiar dacă s-a lăsat greu adus la Constanţa! Este probabil un tribut pe care îl plătim acestui program încărcat pe care l-am avut, dar am demonstrat că sîntem o echipă valoroasă” - Florin Voinea, jucător CVM Tomis.
„Nu pot fi decît fericit după această victorie! Întotdeauna e bine cînd cîştigi, chiar dacă uneori e mai uşor şi altădată mai greu. Astăzi, adversarul ne-a pus multe probleme şi ţin să adresez felicitări echipei din Piatra Neamţ, care a jucat foarte bine, a reuşit cel mai bun joc pe care l-am văzut vreodată la ei. A jucat Piatra Neamţ bine sau Tomis a jucat slab? Cred că adevărul este undeva la mijloc. Cu siguranţă noi am demonstrat şi în această finală că alcătuim o adevărată echipă!” - Stelio De Rocco, antrenor principal CVM Tomis.
„Sînt fericit că am cîştigat trofeul, deşi jocul nu a dat satisfacţie. Jucătorii au fost obosiţi şi cred că au tratat şi puţin superficial meciul. Finalmente, valoarea şi-a spus cuvîntul, dar felicit şi echipa din Piatra Neamţ pentru modul în care a abordat jocul” - Sorin Strutinsky, preşedinte CVM Tomis.
„Am greşit în setul 4 şi acolo cred că s-a decis partida. E drept, am cîştigat primul set după ce am fost conduşi cu 24-20, am intrat bine în joc şi am condus cu 2-1. Cred că preluarea mai bună a gazdelor a decis tie-break-ul” - Dan Gavril, antrenor principal VCM Piatra Neamţ.
„Noi am venit la Constanţa hotărîţi să facem un joc frumos, pentru că o dată pe an e finala Cupei României. Mă bucur că echipa noastră a jucat excelent şi a oferit un frumos spectacol voleibalistic publicului constănţean” - Constantin Niţă, director executiv VCM Piatra Neamţ.
Parteneri instituţionali:
Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa
Sponsori tehnici:
Hotel Flora, Hotel Malibu, Restaurant Temple, Coca Cola, Mycronic Design, RATC, Account Romconsulting
Furnizori oficiali:
Champions, Mycronic Design
Parteneri media:
Telegraf şi TV Neptun
Sponsori:
Grup Servicii Petroliere, RAJA, Impact, Unirea Shopping Center, Oil Terminal, Alcor Construct, Conpress Group, Polaris M Holding, Coca Cola, Mamaia SA, Emu, Aqua Magic, West House Group, Carrefour şi Telegraf