Anul acesta, în luna aprilie, scriam despre CVM Tomis Constanța că sezonul 2013-2014 este cel mai bun din istoria clubului. CVM Tomis a cucerit titlul național şi Cupa României, reuşind eventul pentru al doilea an consecutiv, iar pe plan extern a avut o prestaţie meritorie în Liga Campionilor (trei victorii în şase meciuri, dintre care una asupra viitoarei finaliste a competiţiei, Halkbank, chiar la Ankara!) şi s-a calificat în semifinalele Cupei CEV, competiţie din care a fost eliminată de francezii de la Paris Volley, viitoarea câștigătoare a trofeului, doar după disputarea setului de aur. „Am pierdut o mare oportunitate în semifinala cu Paris Volley. Este extraordinar să ajungi în finala unei competiții europene. Trebuie să înțelegem însă că Tomis are cam în fiecare sezon o altă echipă, schimbăm mulți jucători. Tomis nu este o echipă cu jucători care să evolueze împreună doi-trei ani. Când o echipă este în situația asta și când joacă mai multe meciuri importante, de genul finalelor sau semifinalelor, începe să știe cum se joacă asemenea partide. Iar asta nu e deloc ușor, se învață în timp. În primăvară ne-a lipsit foarte puțin să ajungem noi în finală, dar acum cred că este o altă situație. Toți suntem pregătiți, cred eu: jucători, antrenori, conducere. Asta pentru că un meci nu este câștigat doar de cei șase jucători din teren, ci de toată lumea”, consideră Martin Stoev, antrenor principal la CVM Tomis.
PERFORMANȚELE GRUPĂRII DE PE LITORAL CRESC DE LA AN LA AN: ZERO ÎNFRÂNGERI ÎN TOAMNA LUI 2014!
Sezonul 2014-2015 se anunță deja mai bun decât precedentul! Echipa constănțeană, aflată la a treia participare consecutivă în Liga Campionilor, și-a întrecut recordul de victorii stabilit anul trecut, având acum patru succese din tot atâtea posibile. De altfel, Tomis e neînvinsă în competițiile oficiale la care participă, câștigând toate meciurile din turul campionatului și fiind lider în Divizia A1, cu două puncte avans față de CSVM Zalău. În tot sezonul 2013-2014, formaţia constănţeană înregistra 17 victorii şi trei înfrângeri în sezonul regulat, plus şase victorii şi o înfrângere în play-off, iar Cupa României și-o adjudeca după alte patru victorii. Însă, la două dintre meciurile pierdute în sezonul regulat, clubul constănțean a aliniat formația secundă, pentru că prima echipă avea un calendar foarte încărcat. Federația Română de Volei nu prevăzuse că o echipă românească poate ajunge atât de departe în Cupele Europene, astfel că partidele cu Paris Volley s-au suprapus cu etape din Divizia A1! Practic, în acest an, echipa de seniori a pierdut pe plan intern doar cu Dinamo, la Bucureşti (1:3 în semifinala play-off-ului), celălalt eșec dintr-un meci oficial jucat în 2014 fiind cel din semifinala cu Paris Volley, 2:3 la Constanța.
„PERFORMANȚĂ ISTORICĂ PENTRU CVM TOMIS ȘI PENTRU VOLEIUL ROMÂNESC”
„Cu siguranță a fost cea mai bună jumătate de sezon din viața mea, poate și a colegilor mei, pentru că am avut o jumătate de sezon fără înfrângere. E un record pentru mine, cred că și pentru echipele din România. Am reușit patru victorii în Liga Campionilor, e un an extraordinar. Cunosc sentimentul acesta, de invincibilitate, de vreo doi ani în campionatul României. Am mai avut câte o înfrângere pe ici, pe colo, dar în Liga Campionilor este ceva nou”, a declarat centrul Andrei Spînu. „Este cu adevărat spectaculos ce am reușit în această toamnă. În campionat nu aveam nici în anii trecuți prea multe înfrângeri, acum s-a întâmplat să fie și în Champions League și ne bucurăm foarte mult. Sperăm ca în 2015 să o ținem tot așa! Avem un meci la Lugano pe care trebuie neapărat să-l câștigăm, iar la jocul cu Piacenza de acasă o să ne luptăm, așa cum am făcut-o și la ei. În campionat, sperăm să ne îndeplinim toate obiectivele”, a adăugat coordonatorul Andrei Stoian. „Este pentru întâia oară în cariera mea când se întâmplă așa ceva, dar am mai avut 20 de victorii consecutive în returul sezonului 2012-2013, cu Gontariu, Terzic și Gonzalez în echipă. Însă atunci nu mai jucam în Cupele Europene, echipa era eliminată din Liga Campionilor, iar eu o preluasem la începutul lui 2013. Ce am făcut anul acesta este mult mai valoros, fiind 11 victorii în campionat și 4 în Liga Campionilor. Cu siguranță este o performanță istorică pentru CVM Tomis, pentru voleiul românesc. Nu sunt multe țări care să aibă echipe cu asemenea performanțe. În plus, cu o victorie la Lugano câștigăm grupa! Suntem cu toții foarte fericiți și vom avea o vacanță plăcută, una foarte meritată”, a afirmat Martin Stoev.
Tehnicianul bulgar, care și el obține la Constanța cele mai importante performanțe din carieră la cârma unei formații de club, a explicat și cum a ajuns CVM Tomis să se exprime la un nivel atât de înalt. „Rar se întâmplă să termini o jumătate de sezon fără nicio înfrângere. Cum am reușit această performanță? Echipa este compactă, foarte competitivă și înfometată de victorii. Asta e cel mai important, pentru că poți să faci cele mai bune antrenamente din lume! Dacă jucătorii nu vor să se pregătească bine și să facă performanță, totul este în van”, a afirmat Stoev.
BUGETUL NU PERMITE ÎNTĂRIREA LOTULUI PENTRU VIITOARELE MECIURI DIN LIGA CAMPIONILOR
„Pentru anul viitor, ne dorim în primul rând să fim sănătoși, să fim feriți de accidentări. Asta pentru că am avut destule probleme în ultimele două săptămâni. Echipa trebuie să fie conștientă că vom începe de la zero anul 2015, cu un cantonament la Dobrici, la fel ca în vară. Avem o șansă imensă, de a termina pe primul loc grupa din Liga Campionilor, ceea ce ne-ar putea aduce un adversar mai facil în primul tur din play-off. Mi-aș dori să putem întări echipa înaintea meciurilor din ianuarie, dar nu ne permite bugetul, din păcate”, a mai spus antrenorul bulgar. „Bineînțeles că ne-am dori să întărim lotul, dar acum așteptăm să vedem modalitatea în care vom putea fi susținuți de către comunitatea locală. În ianuarie vom avea multe cheltuieli, pentru două meciuri în Liga Campionilor, un cantonament în Bulgaria și alte partide în competițiile interne, iar deocamdată ne putem baza doar pe eventualele sponsorizări pe care le vom primi de la structurile private. Iar acestea sunt insuficiente pentru performanța de la acest nivel”, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis Constanța.