În această seară, de la ora 20.15, Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui jocul dintre CVM Tomis şi SCC Berlin, manşa retur din 16-imile de finală ale Cupei CEV la volei masculin. Învingătoare cu 3:0 în tur, formaţia germană porneşte cu prima şansă la calificare, însă constănţenii îşi doresc să răstoarne calculele hârtiei şi să facă pasul spre optimi. „Echipa din Berlin evoluează într-un campionat mai puternic decât al nostru şi la un nivel mai înalt. Nu trebuie să uităm că are opt victorii consecutive în Bundesliga, inclusiv una în faţa vicecampioanei Generali Haching, care joacă şi în Liga Campionilor. Are jucători foarte buni, mulţi dintre ei internaţionali”, spune Viktor Sidelnikov, antrenor principal la CVM Tomis. „Cred că diferenţa se va face la capitolul concentrare, pentru că la meciul din deplasare ne-am pierdut concentrarea la mijlocul setului al doilea, iar apoi nu am mai reuşit să găsim soluţii pentru a ne redresa. Sunt convins că putem juca mult mai bine decât la Berlin şi că suntem capabili să obţinem calificarea”, afirmă Radu Began, căpitanul Tomisului.
Vicecampioana României are o singură şansă pentru a se califica în optimi: să câştige returul de astăzi, indiferent de scor, apoi să-şi adjudece “setul de aur”, care va departaja echipele aflate la egalitate de victorii pe ansamblul celor două manşe. Faţă de meciul tur, de acum o săptămână, în lotul Tomisului va fi inclus şi Igor Merkushev, iar faţă de partida cu Dinamo, 3:0 sâmbătă, în campionat, vor apărea şi extremele Zoltan David şi Anselmo Sigoli, ambii neavând drept de joc în Divizia A1.
VOLEIBALIŞTII DE LA TOMIS ÎŞI DORESC UN PUBLIC NUMEROS ÎN TRIBUNE. Ca de obicei la meciurile importante, în Sala Sporturilor sunt aşteptaţi cât mai mulţi spectatori, care să-şi poarte echipa favorită spre calificare. „Vrem să aducem cât mai mulţi spectatori în tribune, pentru că acesta este unul dintre obiectivele echipei noastre, nu doar să jucăm bine şi să câştigăm meciuri”, a spus Sidelnikov. „Ar fi frumos să avem o sală plină, sau măcar la fel de mulţi spectatori ca sâmbătă, la meciul cu Dinamo. Este un meci internaţional şi publicul va vedea un frumos spectacol voleibalistic”, a adăugat Began.
TOUZINSKY A REVENIT LA CONSTANŢA, DUPĂ ŞASE ANI. Unul dintre jucătorii de la SCC Berlin, americanul Scott Touzinsky, s-a aflat în probe la CVM Tomis în vara anului 2004, alături de compatriotul său Matthew Denmark. Doar ultimul a fost oprit în lot şi a evoluat câteva meciuri pentru Tomis, la începutul sezonului 2004-2005. Ulterior, Touzinsky a jucat la echipe ca Pepe Jeans Asse Lennik, ACH Volley Bled sau IBB Istanbul, transferându-se în vară la SCC Berlin. „Mă bucur să revin la Constanţa, după şase ani, pentru că este un oraş foarte frumos. Atunci eram mai tânăr şi venisem aici în probe. Am stat doar patru zile”, a declarat aseară voleibalistul american, care în 2008 a devenit campion olimpic la Beijing, cu naţionala ţării sale!
GERMANII SUNT OPTIMIŞTI. SCC Berlin s-a antrenat aseară în Sala Sporturilor, lotul echipei antrenate de Mark Lebedew fiind alcătuit din 11 jucători. Nu au făcut deplasarea două extreme: canadianul Mark Dodds, accidentat, şi letonul Janis Smedins, care este bolnav. „Smedins este o mare pierdere pentru noi. El a fost jucător de bază în primele cinci-şase etape, dar acum nu se simte prea bine”, a explicat Lebedew. „Am câştigat la Berlin, dar a fost doar primul meci. Returul nu se anunţă deloc uşor pentru noi, mai ales că am făcut un drum lung până aici şi Tomis joacă pe teren propriu. Calificarea se poate decide la setul de aur, dacă gazdele câştigă meciul, dar eu sper să nu ajungem la această modalitate de departajare. Şansele de calificare? Cred că noi avem 51%, pentru că am câştigat meciul tur (râde)”, a adăugat antrenorul canadian. „Ne avantajează victoria din tur, însă acum Tomis va fi gazdă. Ştiu că are suporteri mulţi şi gălăgioşi, că joacă foarte bine în propria sală, de aceea va trebui să evoluăm la valoarea noastră pentru a merge mai departe. Cred că avem prima şansă la calificare, dacă ne gândim la felul cum s-a jucat la Berlin”, spune optimist Touzinsky. Meciul CVM Tomis Constanţa - SCC Berlin va începe la ora 20.15 şi va fi transmis în direct de Neptun TV.