CVM Tomis își conturează lotul pentru sezonul următor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin

CVM Tomis își conturează lotul pentru sezonul următor

Sport 04 Iulie 2015 / 00:00 1953 accesări

Conducerea campioanei României la volei masculin, CVM Tomis Constanța, încearcă în această perioadă să completeze lotul de jucători cu care va aborda competițiile din sezonul viitor: Divizia A1, Cupa României și Liga Campionilor. Bugetul clubului va fi mai mic față de sezoanele precedente, însă directorul executiv Serhan Cadâr speră ca, pe ultima sută de metri, autoritățile locale constănțene să identifice soluții pentru a ajuta singura grupare sportivă din oraș care va participa în Cupele Europene!

„Avem o grupă bună în Liga Campionilor, dar și adversarii se vor pregăti cât mai bine și vor face campanii de transferuri pentru a putea face față competiției. Asta ne-am propus și noi, dar avem nevoie de sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean, de un ajutor mai concret din partea Direcției pentru Sport și Tineret, dar și din partea agenților economici constănțeni. Echipa noastră va juca în Elveția, în Belgia, dar și în Polonia, țară care la ora actuală este campioana mondială la masculin și unde voleiul este sportul-rege, fiind mai popular decât fotbalul. Clubul nostru este foarte bine cotat pe plan european și nu degeaba am primit anul trecut invitația de a juca la un turneu puternic în Polonia. Probabil că și anul acesta vom fi invitați acolo pentru turnee de pregătire. Pentru mine, actualul moment este unul în care sper să văd cu adevărat modul în care voleibaliștii români vor înțelege ce șansă au de a juca într-o echipă cu performanțe în Liga Campionilor. Deocamdată, unii dintre ei oferă puțin, dar cer mult”, a afirmat Serhan Cadâr, directorul executiv al CVM Tomis.

MULTE NUME NOI PENTRU SEZONUL VIITOR

La ora actuală, CVM Tomis este sigură de numai patru jucători pentru sezonul următor. Este vorba despre extrema Adrian Aciobăniței și centrul Robert Vologa, rămași din campionatul trecut, precum și despre două noi achiziții - bulgarii Ventsislav Ragin (centru, 23 de ani, 2,00 m înălțime) și Konstantin Mitev (coordonator, 31 de ani, 1,96 m). Antrenorul bulgar Martin Stoev, care va pregăti echipa constănțeană și în sezonul viitor, a anunțat că se află în negocieri cu alți trei jucători, toți internaționali: bulgarul Velizar Chernokozhev (universal, 20 de ani, 2,08 m), bulgarul Martin Bozhilov (libero, 27 de ani, 1,90 m) și macedoneanul Aleksandar Ljaftov (extremă, 24 de ani, 1,96 m). Ultimul a jucat pentru Steaua București în returul campionatului trecut.

Dintre stranierii care au făcut parte din lot în sezonul trecut, niciunul nu continuă la Constanța. Simeonov ar putea să se retragă din activitate, Zhekov și Rosic intenționează să-și găsească alte echipe, Janic a semnat cu Poitiers (Franța), iar Petkov va juca la Maliye Milli Piyango (Turcia). Românii Stoian, Spînu, Laza, Stancu, D. Pavel și Tănăsescu se află la final de contract cu Tomis, iar deocamdată niciunul nu a semnat pentru altă echipă. „Din păcate, clubul nu mai poate oferi contracte la nivelul anului trecut. Până acum, Ragin și Mitev au acceptat ofertele noastre, iar cu ceilalți ne aflăm în negocieri”, a explicat antrenorul Martin Stoev. „Singurul lucru cert la ora actuală este că Martin Stoev va fi antrenorul echipei noastre, așa că el alcătuiește o listă cu jucătorii pe care îi dorește. În funcție de bugetul pe care îl vom avea, vom vedea ce jucători vor accepta condițiile noastre și vor semna contractele”, a precizat Serhan Cadâr.



12