CVM Tomis, în faţa unui nou început

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis, în faţa unui nou început

Eveniment 30 Septembrie 2011 / 00:00 752 accesări

Aşa cum obişnuieşte în fiecare an, Club Volei Municipal Tomis Constanţa a organizat într-un cadru festiv, la Melody Grand Ballroom din staţiunea Mamaia, prezentarea oficială a lotului de jucători cu care va aborda sezonul 2011-2012. Alături de jucători, antrenori şi staff-ul administrativ al clubului, la evenimentul de aseară au participat reprezentanţii autorităţilor locale, ai structurilor sportive din judeţ, invitaţi şi familiile jucătorilor.

Preşedintele clubului, Sorin Strutinsky, a fost primul care a luat cuvântul: „Şi anul trecut am fost mulţumit de lotul cu care am început campionatul, dar apoi au apărut accidentările. Sper ca anul acesta să fim feriţi de accidentări. Avem un colectiv tehnic valoros, antrenorul Stoev îmi place şi cred în el. Lotul este valoros şi cred că va fi greu pentru antrenor, după ce îşi vor reveni Spînu şi Plotyczer, să aleagă cei mai în formă jucători. Obiectivele clubului vor fi aceleaşi ca în fiecare an: câştigarea campionatului, a Cupei României şi calificarea în semifinalele Challenge Cup”.

A urmat prezentarea fiecărui jucător în parte din lotul cu care CVM Tomis va începe sezonul următor: Marin Lescov şi Juan Carlos Blanco - coordonatori; Dragoş Pavel şi Philip Maiyo - universali; Radu Began, Andrei Spînu şi Fabian Birău - centri; Mark Plotyczer, Alexandru Zahar, Florin Voinea şi Kostadin Stoykov - extreme; Mihai Mihăilă şi Joel Silva - libero. Staff-ul tehnic este alcătuit din antrenorii Martin Stoev şi Victor Karagyozov, iar fizioterapeut a rămas Alexandru Negraru. Din staff-ul administrativ fac parte preşedintele Sorin Strutinsky, vicepreşedintele Eduard Martin, directorul executiv Serhan Cadâr şi team-managerul Bulent Cadâr.

CU GÂNDUL LA NOI PERFORMANŢE. „În asta constă frumuseţea sportului: mereu ai şansa unui nou început şi uiţi trecutul, atât momentele în care ai fost învins, cât şi pe cele în care ai ieşit învingător. Pentru noi, CVM Tomis a însemnat mereu un club de învingători şi sperăm ca în sezonul acesta Constanţa să aibă cel puţin trei echipe campioane: volei băieţi, volei fete şi handbal băieţi”, a declarat Elena Frîncu, directorul DSTJ Constanţa. „Mă bucur că am găsit, aici, la Constanţa, un club serios, un preşedinte cu care se poate munci bine şi care îţi oferă garanţii financiare serioase în această perioadă de criză. Sper să obţinem multe victorii împreună, noi echipa şi dv. suporterii”, a spus antrenorul principal Martin Stoev. „Ne aşteaptă un sezon dificil, pe care, cu eforturile colegilor mei şi ale celor din spatele echipei, antrenori, conducători, sponsori, autorităţi locale, familiile noastre, suporteri, sper să-l depăşim cu bine, să facem cinste sportului constănţean şi să ne îndeplinim obiectivele”, a declarat Radu Began, căpitanul echipei constănţene.

CVM Tomis începe campionatul mâine, când va juca pe terenul lui SCM U. Craiova, de la ora 17.00.



12