CVM Tomis, în formulă completă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis, în formulă completă

Sport 21 Ianuarie 2011 / 00:00 649 accesări

CVM Tomis Constanţa s-a antrenat ieri în formula completă cu care va aborda sezonul de primăvară. Antrenorii Ljubomir Gerasimov şi Răzvan Parpală se vor putea baza în returul sezonului regulat şi în play-off pe următorii jucători: Lescov şi Hildebrand - coordonatori; Minchev şi Miklashevich - universali; Began, Macovei şi Spînu - centri; Bahov, Merkushev şi David - extreme; Mihăilă şi Marquinho - libero.

Ultimul sosit la CVM Tomis, kazahul Svyatoslav Miklashevich, s-a antrenat ieri pentru întâia oară cu noua sa echipă. „Nu ştiam nimic despre voleiul din România sau despre CVM Tomis Constanţa, dar un coechipier alături de care am jucat în Iran şi care a fost jucător la Tomis mi-a spus câteva lucruri. Că aici, la Constanţa, este o echipă puternică, un club profesionist, cu o conducere de valoare, astfel că am acceptat să vin în România. Trebuie să recunosc că în Iran este un campionat foarte puternic, însă viaţa acolo nu este uşoară pentru un european”, a spus Miklashevich, care se referă la sârbul Goran Ivkovic, component al Tomisului în sezoanele 2004-05, 2006-07 şi 2007-08. Universalul kazah a avut surpriza să-şi recunoască rivalul pe post de la echipa din Constanţa, bulgarul Mincho Minchev! „Îl ştiu pe Minchev din Iran şi din Turcia, dar nu am fost coechipieri, el juca la alte echipe”, a precizat Miklashevich. În sezonul 2007-08, cei doi universali ai Tomisului au fost selecţionaţi pentru Turkey All Star Game, în echipa stranierilor din campionatul turc! Miklashevich juca la Malatya Belediye, iar Minchev la Konya Meram Belediye. „Cred că este un jucător valoros şi probabil că în două-trei săptămâni va fi complet pregătit să joace în echipa noastră”, a declarat antrenorul Gerasimov.

VOLEIBALIŞTII DE LA TOMIS PLEACĂ ASTĂZI LA BUCUREŞTI. Mâine este programată prima etapă din returul sezonului regulat în Divizia A1 la volei masculin. CVM Tomis va juca în deplasare, de la ora 12.00, contra nou-promovatei CSM Bucureşti, într-un meci găzduit de sala Constructorul. Jucătorii constănţenii fac astăzi deplasarea în Capitală, iar în cursul serii vor efectua un antrenament de acomodare cu sala de joc. Partida CSM Bucureşti - CVM Tomis Constanţa va fi televizată în direct de postul Digi Sport.



12