CVM Tomis, în turneu prin Ardeal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis, în turneu prin Ardeal

Sport 03 Noiembrie 2009 / 00:00 596 accesări

CVM Tomis Constanţa se pregăteşte pentru o săptămână foarte încărcată, cu trei meciuri în campionat programate la interval de numai cinci zile! Mâine, în Divizia A1 este programată o etapă intermediară, în care campionii ar fi trebuit să joace pe teren propriu cu CVM Braşov. Însă, pentru a putea “lega” deplasările în Ardeal, cu cele de la Zalău şi Dej, constănţenii au obţinut acordul federaţiei pentru a inversa locul de desfăşurare al partidei din etapa a 4-a, astfel încât returul să se desfăşoare la Constanţa. Voleibaliştii antrenaţi de Stelio De Rocco şi Mircea Dudaş pleacă astăzi spre Buşteni, acolo unde îşi vor stabili “cartierul general” până vineri, când se vor îndrepta spre Zalău. Sâmbătă, în etapa a 5-a, Tomis va întâlni Remat Zalău, iar duminică va susţine, în devans, partida cu Unirea Dej, contînd pentru etapa a 7-a. Voleibaliştii constănţeni sunt conştienţi că nu va fi o săptămână prea uşoară, dar speră să se întoarcă acasă cu trei victorii. „Urmează o săptămână încărcată, cu meciuri multe. E ceva nou să jucăm trei partide oficiale într-un timp atât de scurt, dar este bine pentru noi să evităm oboseala unor alte deplasări. Nu va fi uşor să ne concentrăm la aceste meciuri jucate sâmbătă-duminică, dar am mai avut un astfel de program şi în Cupa României. Sper să reuşim trei victorii”, spune extrema Florin Voinea. „Cred că este mai bine aşa pentru echipa noastră, să legăm aceste trei deplasări foarte lungi şi să evităm oboseala unor alte două drumuri până acolo”, crede căpitanul Tomisului, Radu Began. „Nu este uşor acest program, în special partidele de sâmbătă şi duminică, de la Zalău şi Dej. Va fi aproape la fel ca la Botoşani, în Cupa României, unde am reuşit trei victorii în trei zile consecutive”, a declarat antrenorul principal Stelio De Rocco. Meciul CVM Braşov - CVM Tomis Constanţa este programat mâine, de la ora 17.00.



12