Divizia A1 la volei masculin continuă la sfârşitul săptămânii viitoare cu meciurile celui de-al doilea turneu contând pentru cele trei grupe valorice. Cele mai bune echipe din ţară se vor reuni la Dej, pentru partidele programate vineri, sâmbătă şi duminică în Sala Sporturilor din localitate. Jucătorii de la CVM Tomis Constanţa au revenit marţi la antrenamente, după turneul de la Bucureşti, urmând să fie liberi sâmbătă şi duminică, pentru Sărbătorile Pascale. Voleibaliştii constănţeni vor reveni la pregătiri luni, iar miercuri vor pleca la drum, spre Dej, unde vor ajunge joi după-amiază. Miercuri, echipa se va antrena în sala din Buşteni, acolo unde va şi înnopta. Turneul de la Dej va avea loc în perioada 9-11 aprilie.
Diferenţa de două puncte care îi desparte pe constănţeni de primele două clasate, Remat Zalău şi Dinamo Bucureşti, naşte îngrijorare în rândul jucătorilor de la CVM Tomis. „Diferenţa nu este mare, dar trebuie să ne valorificăm şansele în primul turneu, cel de la Dej. Dacă nu vom reuşi trei victorii acolo, ne va fi foarte greu să mai terminăm pe primul loc”, spune Filip Despotovski. „Va fi dificil să recuperăm aceste două puncte, mult mai dificil decât ne-am imaginat. Speram cel puţin la două victorii în primul turneu, poate chiar la trei, dar nu le-am reuşit nici măcar pe acelea două. Să sperăm că o să fie mai bine în următoarele turnee”, adaugă Petrişor Macovei. „Va fi greu să recuperăm cele două puncte care ne despart de Zalău şi Dinamo, dar sunt convins că vom face nişte turnee mai bune la Dej şi la Zalău şi vom recupera dezavantajul din clasament”, afirmă antrenorul secund Mircea Dudaş. CVM Tomis va organiza ultimul turneu al Diviziei A1 şi, teoretic, ar putea recupera pe teren propriu cel puţin un punct faţă de cele două fruntaşe. Ţinând cont de setaverajul foarte bun al zălăuanilor, cel puţin încă un succes împotriva Rematului este obligatoriu pentru constănţeni ca să mai aibă şanse la titlu. Cum la Zalău va fi foarte greu de câştigat, rămâne ca în turneul de la Dej să obţină campionii maximum de puncte posbil. Practic, ţinând cont de cele arătate de Zalău şi Dinamo în primul turneu, CVM Tomis trebuie să obţină cel puţin opt victorii în nouă partide pentru a fi sigură că va deveni din nou campioană!