Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui astăzi, cu începere de la ora 15.00, meciul de volei masculin dintre CVM Tomis Constanţa şi Ştiinţa Bacău, contînd pentru ultima etapă din sezonul regulat al Diviziei A1. Partida a fost devansată la cererea constănţenilor, care se pregătesc să joace la sfîrşitul săptămînii viitoare în Final Four-ul GM Capital Challenge Cup, de la Izmir. Evident, jocul de azi are drept favorită certă echipa constănţeană, care a demonstrat pe parcursul acestui campionat că este cea mai bună din ţară şi că are şanse mari să cîştige al treilea titlu naţional consecutiv. Adversara Tomisului, Ştiinţa Bacău, soseşte pe Litoral din postura penultimei clasate, cu doar trei victorii obţinute în 21 de etape, şi se gîndeşte la partidele din play-out cu Torpi Tg. Mureş, decisive pentru menţinerea în primul eşalon. „În opinia mea, meciul cu Bacăul va fi un simplu antrenament cu public! La valoarea lotului nostru nu ne permitem să gîndim altfel, indiferent de forma sportivă în care sîntem”, a declarat Florin Voinea, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai Tomisului. „Meciul cu Bacăul face parte din planul nostru de pregătire pentru Izmir şi îl vom folosi ca pe un antrenament. Voi avea posibilitatea să odihnesc unii jucători şi să le ofer şansa de a evolua altora, pentru că este ultima partidă oficială înaintea plecării în Turcia şi toţi componenţii lotului trebuie să fie în plenitudinea forţelor la ora disputării Final Four-ului”, a anunţat antrenorul principal Stelio De Rocco. Partida Tomis - Ştiinţa va fi arbitrată de Niculae Stan şi Alexandru Prodana, ambii din Bucureşti.
Clasament
1. CVM TOMIS 21 20 1 61:10 41
2. Dinamo Bucureşti 21 16 5 52:22 37
3. VCM Piatra Neamţ 21 16 5 51:26 37
4. Remat Zalău 21 14 7 51:31 35
5. Explorări Baia Mare 21 13 8 47:38 34
6. Constam Buzău 21 11 10 42:38 32
7. U. Cluj 21 10 11 41:43 31
8. Unirea Dej 21 9 12 37:48 30
9. Steaua Bucureşti 21 8 13 34:47 29
10. Torpi Tg. Mureş 21 4 17 17:57 25
11. Ştiinţa Bacău 21 3 18 25:59 24
12. Rapid Bucureşti 21 2 19 19:58 23