CVM Tomis încheie sâmbătă cantonamentul de la Dobrici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin

CVM Tomis încheie sâmbătă cantonamentul de la Dobrici

Sport 09 Ianuarie 2015 / 00:00 884 accesări

Club Volei Municipal Tomis Constanța, campioana României la volei masculin, se pregătește în această perioadă în Bulgaria, la Dobrici, pentru partea a doua a sezonului 2014-205. Una pe care jucătorii antrenați de Martin Stoev și Radu Began o vor începe în forță, în perioada 14-31 ianuarie urmând să dispute șase meciuri oficiale, inclusiv ultimele două partide din Grupa A a Ligii Campionilor, cu echipa elvețiană #Dragons Lugano (în deplasare, la 21 ianuarie, de la ora 21.00) și cu formația italiană Copra Volley Piacenza (în Sala Sporturilor din Constanța, la 27 ianuarie, de la ora 18.00).

Timp de o săptămână, voleibaliștii Tomisului și-au „încărcat bateriile” la Dobrici, accentul fiind pus pe latura fizică, acumulările din sala de forță urmând să-i ajute pe constănțeni în importantele confruntări care vor urma. „Important este că suntem împreună, sunt condiții foarte bune de pregătire, iar antrenamentele au decurs conform programului stabilit. Pregătirea fizică a fost în prim-plan, pentru a avea bateriile încărcate până la finalul sezonului”, a declarat antrenorul principal Martin Stoev, care a pregătit o masă specială miercuri, 7 ianuarie, când sârbii Bojan Janic și Nikola Rosic au sărbătorit Crăciunul pe rit vechi. Jucătorii s-au pregătit cu gândul la partea a doua a sezonului, unul în care CVM Tomis își propune alte victorii importante. „Este o perioadă dificilă și trebuie să revenim la forma de la finalul anului trecut. Vrem să câștigăm și ultimele două meciuri din grupă în Liga Campionilor, dar și Cupa României și campionatul”, a spus Janic. Iar centrii Spînu, Stancu și Laza așteaptă cu nerăbdare meciurile oficiale, declarând, la unison, faptul că își doresc în 2015 ca echipa constănțeană să rămână invincibilă.

În cantonamentul din Bulgaria au fost prezenți 11 voleibaliști: Zhekov și Stoian - coordonatori, Simeonov - universal, Spînu, Stancu și Laza - centri, Dragoș Pavel, Petkov și Janic - extreme, Rosic și Tănăsescu - jucători libero. Nu au participat la acest cantonament juniorii Vologa și Aciobăniței, care evoluează în aceste zile pentru naționalele de tineret și de juniori ale României în turneele de calificare la CE și CM. Jucătorii Tomisului revin sâmbătă la Constanța, urmând să fie alături de statisticianul echipei, Marius Pop, care va sărbători, sâmbătă seară, un moment important al vieții. Marius Pop își unește astăzi destinele cu aleasa inimii sale, Ana-Maria Dumitru, fostă jucătoare la CS Volei 2004 Tomis Constanța, cei doi fiind pregătiți să spună „Da” în fața ofițerului de stare civilă.

Primul meci oficial din acest an este programat miercuri, 14 ianuarie, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor din Constanța, în manșa tur a sferturilor de finală ale Cupei României, CVM Tomis urmând să primească vizita formației Arcada Galați.



12