CVM Tomis înfruntă vicecampioana Belgiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin / Liga Campionilor, Grupa G, prima etapă: VOLLEY ASSE-LENNIK - CVM TOMIS CONSTANŢA

CVM Tomis înfruntă vicecampioana Belgiei

Sport 04 Noiembrie 2015 / 20:55 822 accesări

Joi seară, de la ora 21.30 (în direct la Digi Sport 3), CVM Tomis Constanța va susține primul meci din actuala ediție a Ligii Campionilor la volei masculin, în deplasare. Adversara campioanei României va fi Volley Asse-Lennik, vicecampioana Belgiei, care în Champions League va juca în Sporthal Arena din Deurne, o localitate de lângă Antwerpen. În celălalt meci din Grupa G, polonezii de la Asseco Resovia Rzeszow au învins, cu scorul de 3:0 (25:16, 25:17, 25:19), echipa elvețiană #Dragons Lugano.

TOMIS ARE PARTE DE O GRUPĂ MAI DIFICILĂ DECÂT ÎN SEZONUL TRECUT

Este clar că grupa din acest sezon este mai dificilă decât cea din care campionii au făcut parte anul trecut. Resovia, actuala vicecampioană a Europei, a rămas foarte puternică, fiind mult peste Piacenza, cap de serie în sezonul trecut, când Tomis a câștigat grupa din care a făcut parte. Din lotul cu care polonezii au pierdut ultima finală a Ligii Campionilor nu mai fac parte câțiva jucători importanți, însă aceștia au fost substituiți cu voleibaliști la fel de valoroși, dacă nu chiar peste cei plecați. Lennik este un adversar oarecum asemănător lui Knack Roeselare, campioana Belgiei din ultimele două sezoane, în timp ce Lugano, care este din nou colegă de grupă cu Tomis, s-a întărit substanțial comparativ cu ediția trecută a Ligii Campionilor!

„În grupa noastră, Resovia este mare favorită. Lugano s-a întărit față de anul trecut, în timp ce Lennik a crescut și ea, mai ales că recent a câștigat Supercupa Belgiei după ce a învins-o pe Roeselare, adversara noastră de anul trecut din Ligă. Avem adversari puternici, dar și noi avem valoare și vom încerca să obținem maximum posibil în condițiile existente acum la club”, a afirmat Martin Stoev, antrenor principal la CVM Tomis. „Grupa este puțin diferită față de anul trecut. Resovia este văzută de toți ca favorită, Lugano arată puțin mai bine față de anul trecut, iar Lennik este în creștere”, a spus centrul Andrei Laza.

CAMPIOANA ROMÂNIEI ÎȘI CAUTĂ ÎNCĂ FORMA OPTIMĂ

Debutul constănțenilor în Liga Campionilor nu va fi deloc ușor, pentru că Lennik a atins o formă deosebită încă de la startul sezonului. Belgienii au jucat trei partide până acum, toate în deplasare și toate câștigate cu 3:0! Au cucerit Supercupa Belgiei, s-au calificat în sferturile Cupei Belgiei și au debutat cu dreptul în campionat. Impresionant este rezultatul din Supercupă, 3:0 (25:16, 25:17, 25:17) cu campioana Knack Roeselare, adică exact adversara Tomisului din grupa de anul trecut! Este drept, Roeselare a pierdut doi titulari importanți, coordonatorul Tervaportti și extrema T. Rousseaux, fără a aduce înlocuitori de aceeași valoare. Însă nici CVM Tomis nu mai este echipa de anul trecut, fără Zhekov, Simeonov, Spînu, Janic, Petkov și Rosic dintre titulari! Totuși, Constanța a adus mai mulți jucători cu experiență, iar în momentul în care echipa se va suda, probabil că victoriile se vor înlănțui, dar la ora actuală campioana României se află în plin proces de omogenizare.

„Mergem în Belgia cu gândul să arătăm cel mai bun volei al nostru și vom încerca să câștigăm. Se știe că Lennik este redutabilă pe teren propriu și pierde foarte greu, însă în volei orice este posibil”, a declarat Boyan Yordanov, noul căpitan al formației constănțene. „Meciul din Belgia este unul de început într-o competiție și întotdeauna este foarte important să debutezi bine. Sunt convins că banca tehnică va pregăti partida foarte bine și ne vom întoarce victorioși din Belgia”, a afirmat Sergiu Stancu.

JOI, CRAIOVA ȘI ZALĂUL EVOLUEAZĂ ÎN CUPA CEV

Tot joi sunt programate și primele meciuri ale formațiilor românești implicate în Cupa CEV, competiție în care avem două reprezentante. Ambele vor juca în deplasare, în manșa tur din 16-imi de finală, după cum urmează: Fatra Zlin (Cehia) - SCM U. Craiova (ora 18.00); Galatasaray Istanbul (Turcia) - ACS Volei Municipal Zalău (ora 18.30). Reamintim că România a pierdut câte un loc în competițiile europene intercluburi, ediția 2015-2016, atât la feminin, cât și la masculin, pentru că niciuna dintre formațiile clubului Dinamo București nu s-a înscris anul acesta, din motive financiare. În plus, vicecampioana ACSVM Zalău putea să participe în Liga Campionilor, pentru că România avea dreptul în actuala ediție la două locuri pentru echipele masculine, pentru întâia oară de la înființarea Champions League, însă gruparea sălăjeană a renunțat la acest loc, tot din motive financiare.

Citește și:

CVM Tomis debutează în noul sezon al Ligii Campionilor

CVM Tomis are un realizator de excepție: Boyan Yordanov



12