CVM Tomis, învinsă pe teren propriu de Unirea Dej

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (m) / DA1, etapa a 18-a: CVM TOMIS CONSTANŢA - UNIREA DEJ 1:3

CVM Tomis, învinsă pe teren propriu de Unirea Dej

Sport 22 Februarie 2010 / 00:00 3491 accesări

ÎNFRÂNGERE ACASĂ, DUPĂ TREI ANI ŞI TREI LUNI. Marea surpriză a etapei de sâmbătă a Diviziei A1 la volei masculin a produs-o Unirea Dej, care a câştigat partida jucată pe terenul campioanei en titre! Mare surpriză pentru că Tomis nu mai pierduse un meci de campionat jucat în Sala Sporturilor din Constanţa de peste trei ani, mai precis din 18 noiembrie 2006, când performera se numea Explorări Baia Mare, la capătul unui joc de cinci seturi. Acum, scorul a fost CVM Tomis - Unirea Dej 1:3 (25:21, 21:25, 22:25, 21:25), iar impresia generală este că formaţia gazdă nici nu ar fi meritat să câştige, prin felul cum a evoluat. Jocul prestat de CVM Tomis în primul set a fost cel cu care ne-a obişnuit, iar câştigarea primului parţial anunţa o victorie fără probleme, în trei seturi. Probabil că la fel au crezut şi jucătorii constănţeni, care în continuare au fost surprinşi de o replică din ce în ce mai consistentă a oaspeţilor. Bine serviţi de coordonatorul Halchin, Purice şi Sinţov au punctat din toate zonele, iar apărarea din linia a doua, în care au excelat Bahov şi Tofan, i-a exasperat pe trăgătorii Tomisului! Soarta partidei a basculat ireversibil spre tabăra Unirii Dej, care a avut valoare să acumuleze avantaj în fiecare debut de set şi maturitate să-l gestioneze până la final. Constănţenii au comis o sumedenie de erori, în special la preluare şi la pasarea mingii, iar blocajul a fost practic inexistent! În plus, nici libero-ul Tănăsescu nu a putut evolua sâmbătă, din cauza unei entorse la gleznă, iar înlocuitorul său, Mihăilă, a făcut rar faţă unui meci atât de dificil.

DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Am jucat foarte slab astăzi (n.r. - sâmbătă), chiar dacă am luat primul set. Nu am pus presiune cu serviciul, apoi jocul nu ne-a mai ieşit şi toată lumea a devenit nervoasă. Ne-am pierdut puţin încrederea, am dat servicii uşor de preluat, ei s-au apărat foarte bine, au atacat foarte bine şi au intrat în meci. Am fost mai mereu în spatele lor, am încercat să recuperăm. Am greşit că nu am forţat serviciul, ridicătorul lor a avut mereu mingea pe cap şi au putut construi fără probleme” - Sebastian Firpo (coordonator CVM Tomis). „Cred că astăzi nu a mers bine blocajul, apoi nu am pus presiune cu serviciul. Adversarii au atacat foarte bine, mai ales jucătorii cu numărul 1 (n.r. - Purice) şi nr. 4 (n.r. - Sinţov), care au făcut o mulţime de puncte. Nu i-am putut opri” - Dragan Svetozarevic (universal CVM Tomis). „Ne-am dorit foarte mult să câştigăm la Constanţa, mai ales că pierdusem cu Zalăul acasă şi ne trebuia o victorie în deplasare ca să recuperăm. Nimeni nu s-a gândit că putem face o asemenea surpriză, probabil Constanţa se aştepta să câştige foarte uşor” - Alexandru Halchin (coordonator Unirea Dej). „După cum şi presa locală scria, noi, Unirea Dej, suntem echipa surprizelor. Am jucat foarte bine astăzi, poate şi echipa din Constanţa a fost puţin ieşită din formă, dar noi ne-am făcut treaba şi cred că am făcut un meci foarte bun” - Răzvan Purice (universal Unirea Dej). „Felicit echipa din Dej pentru victorie, însă problemele au fost în jumătatea noastră de teren, pentru că nu am reuşit să facem ceea ce ei au făcut foarte bine: s-au apărat foarte bine, au recuperat mingi dificile. Astăzi nu am făcut prea bine preluarea, nu am fost agresivi la serviciu, blocajul nu a mers. Serviciul şi blocajul, elemente fundamentale în volei, nu ne-au mers deloc. De asemenea, m-au nemulţumit unele decizii luate pe faza de atac, unele greşeli făcute chiar şi cu un singur om la blocaj. Au fost faze pe care în mod normal le rezolvam fără probleme pe atac, iar acum nu am reuşit, de aceea este atât de frustrant să pierzi un asemenea meci” - Stelio De Rocco (antrenor principal CVM Tomis).

Au evoluat - CVM Tomis (antrenori Stelio De Rocco şi Mircea Dudaş): Firpo - Svetozarevic, Began (cpt.), Macovei, Voinea, Romero şi Mihăilă - libero (au mai jucat Despotovski, Szalai, Dumitrache, Hernandez şi Sajnberger); Unirea Dej (antrenor Victor Lazăr): Halchin - Purice (cpt.), Neamţ, Grabez, Bahov, Sinţov şi Tofan - libero (a mai jucat Gagea). Au arbitrat: Angeluş Cotoanţă şi Benone Vişan (Bucureşti).

Celelalte rezultate ale etapei a 18-a: Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti 1:3; U. Cluj - CVM Braşov 3:0; SCM U. Craiova - Torpi Tg. Mureş 3:1; Dacia Buzău - Explorări Baia Mare 0:3; Remat Zalău - VCM Piatra Neamţ 3:0.

Parteneri instituţionali: Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa

Sponsori: Grup Servicii Petroliere, RAJA, Polaris M Holding, Carrefour, Kay Tonnes Thorkildsen, Aqua Magic, Telegraf, Tutun şi Ziare Conpress Group, Black Sea, Coca Cola, Oil Terminal

Parteneri media: Telegraf, Telegraf Advertising, Neptun TV, Power Media Advertising

Sponsori tehnici: RATC, Restaurant Temple, Hotel Flora, Hotel Malibu, Coca Cola, Mycronic Design, Account Romconsulting, Epic Web, Pozimed

Furnizori oficiali: Champion, Mycronic Design

Clasament

1. Dinamo Bucureşti 18 14 4 47:17 32

2. CVM TOMIS 18 14 4 43:17 32

3. Explorări Baia Mare 18 14 4 45:18 32

4. Remat Zalău 18 13 5 43:17 31

5. Unirea Dej 18 12 6 41:22 30

6. VCM Piatra Neamţ 18 11 7 36:31 29

7. Torpi Tg. Mureş 18 9 9 32:33 27

8. U. Cluj 18 8 10 33:38 26

9. SCM U. Craiova 18 7 11 26:38 25

10. Steaua Bucureşti 18 5 13 24:43 23

11. Dacia Buzău 18 1 17 6:52 19

12. CVM Braşov 18 0 18 4:54 18



12