CVM Tomis îşi doreşte o nouă semifinală în Cupa Challenge

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin

CVM Tomis îşi doreşte o nouă semifinală în Cupa Challenge

Sport 09 Februarie 2012 / 00:00 592 accesări

Echipa CVM Tomis Constanţa este aproape de a repeta cea mai bună performanţă din istoria clubului, respectiv ocuparea locului 3 în ediţia 2008-2009 a Cupei Challenge la volei masculin. În actuala ediţie a aceleiaşi competiţii, formaţia de pe Litoral s-a calificat în sferturile de finală şi are un culoar destul de bun spre semifinale.

Acum trei ani, Tomis era campioana României şi a jucat în Cupa CEV, fiind eliminată în faza 16-imilor de finală de către Hypo Tirol Innsbruck (Austria), după 3:2 şi 1:3 (pe atunci nu se juca set de aur pentru departajare). Formaţia constănţeană şi-a continuat parcursul european în Cupa Challenge şi a ajuns în Final Four după ce a eliminat pe DOC Stap Orion Doetinchem (Olanda), 3:0 şi 2:3 - în 16-imi, pe Euphony Asse Lennik (Belgia), 3:0 şi 3:1 - în optimi, şi pe Metallurg Zhlobin (Belarus), 3:1 şi 3:1 - în sferturi. La Izmir, unde a avut loc turneul Final Four, Tomis a cedat cu 1:3 semifinala cu Jastrzebski Wegiel (Polonia), apoi a dispus cu 3:0 de EA Patras (Grecia) în finala mică a competiţiei.

În ediţia 2011-2012 a Cupei Challenge, CVM Tomis are numai victorii. În primele două tururi, voleibaliştii constănţeni au înregistrat rezultate identice, 3:1 în deplasare şi 3:0 pe teren propriu, în disputele cu MOK Jedinstvo Brcko (Bosnia-Herţegovina) şi Ştiinţa Explorări Baia Mare (România). În optimi de finală, Tomis s-a calificat mai departe după un singur meci disputat cu Nea Salamina Famagusta (Cipru), 3:0 în deplasare, returul de la Constanţa fiind anulat în urma deciziei Comitetului Executiv al CEV, cu acordul ambelor echipe. În sferturi, constănţenii vor întâlni pe Olympiacos Pireu sau pe Maccabi Tel Aviv. În tur a fost 3:1 pentru greci, iar returul va avea loc în Israel, astăzi, de la ora 19.30. Dubla manşă din sferturi va avea loc pe 22 şi 29 februarie, primul meci la Constanţa. Posibilul adversar din semifinală al Tomisului poate fi Dinamo Krasnodar (Rusia), Politechnika Varşovia (Polonia), Lokomotiv Harkov (Ucraina) sau Galatasaray Yurtici Istanbul (Turcia), astfel că obiectivul clubului pentru acest sezon european, calificarea în finală, nu este imposibil de îndeplinit.

Din lotul care obţinea bronzul în Cupa Challenge mai joacă şi acum la Tomis doar Began, Voinea şi Mihăilă. „Este greu să repetăm acea performanţă, dar noi ne dorim acest lucru şi vom aborda cu multă seriozitate aceste meciuri. Sper ca şi echipa actuală să joace o semifinală de cupă europeană”, spune Radu Began, căpitanul formaţiei de pe Litoral. „Avem un culoar favorabil şi dorim să profităm de această conjunctură pentru a juca din nou o semifinală de Cupa Challenge. Cred că acest lucru va fi posibil doar dacă reuşim să ne motivăm şi să jucăm la adevărata noastră valoare”, consideră Florin Voinea.



12