CVM Tomis îşi prezintă astăzi lotul pentru sezonul viitor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis îşi prezintă astăzi lotul pentru sezonul viitor

Sport 08 Octombrie 2009 / 00:00 502 accesări

Conform tradiţiei ultimilor ani, echipa Club Volei Municipal Tomis Constanţa îşi prezintă jucătorii cu care abordează noul sezon în cadru festiv, cu cîteva zile înaintea primului meci oficial. Lotul campioanei României va fi prezentat în această seară, de la ora 20.00, la Hotelul “Malibu”. Voleibaliştii Tomisului debutează în campionat la Buzău, sîmbătă, de la ora 16.30, în compania echipei locale CV Dacia. Va fi un meci de... încălzire pentru campioni, diferenţa de valoare dintre cele două echipe fiind foarte mare în această ediţie. Încălzire pentru Cupa României, competiţie programată săptămîna viitoare la Botoşani şi la care Tomis îşi va apăra trofeul cucerit în ultimele cinci ediţii. Reamintim că, anul acesta, sistemul de desfăşurare al competiţiei a fost modificat, Cupa României urmînd să debuteze pe 14 octombrie şi să se încheie pe 17 octombrie.

Campionii încearcă să scurteze procesul de omogenizare

Aşadar, primul trofeu al sezonului se decernează încă din toamnă, motiv pentru care toate echipele vor încerca să intre foarte repede în formă. Jucătorul fundamental pentru jocul Tomisului va fi coordonatorul Sebastian Firpo, responsabilul cu pasa decisivă. „Muncim mult la antrenamente ca să intrăm cît mai repede în formă, dar nu trebuie să uităm că lotul echipei este mult schimbat. Sîntem în creştere, începem să ne cunoaştem din ce în ce mai bine, dar nu veţi vedea în prima etapă cea mai bună evoluţie a noastră. Ar trebui să fiţi îngrijoraţi dacă am juca perfect acum! Normal este ca echipa să crească în permanenţă şi să fie în formă maximă la ora partidelor cu Montpellier, din Cupa CEV. Nu uităm însă că avem Cupa României peste două săptămîni. Va trebui să jucăm cît mai bine şi să păstrăm trofeul la Constanţa. Este un nou sistem de desfăşurare al acestei competiţii, însă toate echipele vor fi la început de drum, ca noi, şi cred că şansele sînt egale”, a spus jucătorul argentinian. Firpo a făcut mari eforturi să se acomodeze cu noii jucători transferaţi de Tomis, însă omogenizarea cu trăgătorii necesită mai mult timp. „Unii trăgători veniţi în această vară au un stil de atac cu totul nou pentru mine, dar asta nu înseamnă că nu ne înţelegem la fileu. Hernandez are multă experienţă şi totul a mers mult mai uşor. Cu Mişu (n.r. - Mihai Dumitrache) şi Liovi încercăm să găsim ritmul normal şi o sincronizare cît mai bună”, a concluzionat experimentatul jucător argentinian.



12