CVM Tomis, la al 30-lea succes consecutiv în întrecerile interne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La o victorie de finala campionatului

CVM Tomis, la al 30-lea succes consecutiv în întrecerile interne

Eveniment 25 Martie 2015 / 00:00 1110 accesări

Club Volei Municipal Tomis Constanța a obținut ieri, la Sala Sporturilor, a 30-a victorie consecutivă din competițiile interne (Divizia A1 și Cupa României), demonstrând încă o dată că este cea mai puternică formație masculină de volei din România. Voleibaliștii antrenați de Martin Stoev și Radu Began conduc cu scorul general de 2-0 în confruntarea cu Dinamo București, din semifinalele Diviziei A1, și mai au nevoie de o singură victorie în următoarele trei meciuri din program pentru a se califica în finala campionatului. În semifinalele turneului locurilor 1-4 din play-off se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci partide”, ultimele două meciuri disputându-se doar la nevoie. Urmează două partide programate la Bucureşti, la sfârșitul acestei săptămâni. Sâmbătă se joacă de la ora 17.00, iar meciul de duminică este programat de la ora 15.00 și se dispută numai dacă Dinamo câștigă întâlnirea de sâmbătă. Dacă bucureștenii vor egala scorul general, ultima partidă va avea loc tot la Constanţa (2 aprilie). În cealaltă semifinală a turneului locurilor 1-4, CSVM Zalău conduce cu 2-0 în fața lui SCM U. Craiova și va juca în deplasare, luni și marți, de la ora 19.15 (în direct la Digi Sport 2), următoarele două meciuri ale seriei.

CVM TOMIS A FĂCUT REPEDE DIFERENȚA, CU SERVICIUL

Avizați de faptul că Dinamo a venit la Constanța hotărâtă să-și vândă scump pielea, voleibaliștii constănțeni au început în forță jocul de aseară și au pus în permanență presiune cu serviciul. Scorul a crescut repede (6:1, 9:2, 16:4, 18:5) și doar relaxarea de pe final a făcut ca bucureștenii să nu fie umiliți în acest prim set, încheiat cu 25:15 în favoarea gazdelor. Cam după aceleași coordonate au decurs ostilitățile și în actul al doilea. Superioară la toate capitolele, Tomis a ajuns din nou la 18:5 și din nou a redus motoarele, permițându-le oaspeților să revină până la 23:20! Antrenorul bucureștenilor, Daniel Rădulescu, a înlocuit trei titulari (coordonatorul și extremele), iar Dinamo s-a ambiționat și a arătat că știe și poate să joace volei, pierzând setul la doar cinci puncte diferență. Oaspeții s-au hrănit din euforia acelui scor parțial de 15:5 din setul anterior și în ultimul act al partidei. După un început echilibrat, gazdele au acumulat un avantaj de 4-5 puncte pe care și l-au mărit spre final la 7 puncte. A fost cel mai frumos set al ambelor meciuri jucate la Constanța luni și marți, iar publicul a aplaudat un spectacol de volei adevărat la care au contribuit ambele echipe. Scor final: CVM Tomis Constanța - Dinamo București 3:0 (25:15, 25:20, 25:18), după 75 de minute de joc.

DECLARAȚII DUPĂ MECI

„Am reușit un meci mai bun astăzi (n.r. - ieri), după ce ieri (n.r. - luni) nu am jucat chiar așa de bine, dar în momentele importante ne-am concentrat și în cele din urmă am câștigat. Astăzi am fost mai relaxați, dar și mai motivați, de aceea și jocul ne-a ieșit mai bine” - Andrei Spînu (jucător CVM Tomis).

„După un meci foarte greu, aș spune, luni, ne-am trezit și am apăsat pe accelerație. Am dorit să arătăm că, totuși, suntem echipa campioană” - Andrei Laza (jucător CVM Tomis).

„A fost un meci în care Tomis a fost mult peste noi. Am avut luni șansa noastră, am irosit-o, asta e. Se vede diferența de valoare dintre noi și Constanța, dar în primul meci cred că am fi putut obține mai mult. Azi ne-au luat tare de la început și... ne-am pierdut” - Marius Șoloc (jucător Dinamo).

Au evoluat - CVM Tomis (antrenori Martin Stoev și Radu Began): Zhekov 7p (3 ași) - Simeonov 17p (3 blocaje), Spînu 7p, Laza 9p (3 ași), Pavel 5p, Janic 11p și Rosic - libero (au mai jucat: Tănăsescu și Petkov 1p); Dinamo (antrenori Daniel Rădulescu și Cristache Catană): Antonic - Centelles 16p (4 blocaje), Mureşan 8p, Şoloc 5p, Romanescu 3p, Harbuz și  Pantelic - libero (a mai jucat: D. Ivanov 2p, Dobre 6p și R. Bogdan 1p).

SPONSORI CVM TOMIS

Conpress Group, Polaris M Holding, Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Zip Escort, Telegraf, Pozimed, Brick, Lakeview, Transport Trade Services, Aqua Carpatica, Verasig, Telegraf Advertising, KLD, Superbet, Neptun TV, Expertissa Constanţa, Restaurant Temple, Hotel Flora



12