Sâmbătă, de la ora 17.00 (în direct la Neptun TV), Club Volei Municipal Tomis va juca împotriva Unirii Dej, în Sala Sporturilor din Constanţa, meciul fiind programat în etapa a 14-a din Divizia A1 la volei masculin. Pentru campioni, această partidă va fi prima din acest an în faţa propriilor suporteri şi a doua din 2014, după ce sâmbăta trecută s-au impus la Galaţi, cu 3:0. Pentru CVM Tomis, întâlnirea cu Dejul, ca şi cele două de săptămâna viitoare (ambele sunt programate în deplasare, la Şimleul Silvaniei şi la Baia Mare), va fi una de pregătire a echipei pentru extrem de importantul meci de la Ankara, din 5 februarie, cu Maliye Milli Piyango, în Challenge Round-ul Cupei CEV.
„Pentru noi urmează acum trei meciuri de campionat înaintea deplasării în Turcia, în care trebuie să revenim la forma pe care echipa noastră o avea înainte de plecarea în vacanţă”, spune spaniolul Tomisului, extrema Israel Rodriguez. „Dejul este o echipă foarte bună a campionatului nostru, care de obicei joacă mai bine pe teren propriu. În tur, totuşi, nu am avut multe probleme la Dej. Sper ca şi la Constanţa lucrurile să stea la fel, iar noi să câştigăm meciul cât mai repede şi mai uşor”, afirmă centrul Andrei Spînu, care vineri a împlinit 27 de ani. „În campionatul intern este un cu totul alt nivel comparativ cu cel din Cupele Europene, dar nu trebuie să uităm că Unirea Dej este o echipă mereu capabilă să producă surprize”, consideră antrenorul secund Radu Began.
Celelalte meciuri programate sâmbătă, în etapa a 14-a: U. Cluj - Phoenix Şimleul Silvaniei (ora 14.00); VCM Piatra Neamţ - Explorări Baia Mare (ora 17.00); CSM Bucureşti - SCM U. Craiova (ora 17.00); Dinamo Bucureşti - CSVM Zalău (ora 18.00, în direct pe Digi Sport 3). Arcada Galaţi stă.
Clasament: 1. CSVM Zalău 33p (setaveraj 33:6); 2. CVM TOMIS CONSTANŢA 30p/11j (30:5); 3. Unirea Dej 25p (28:15); 4. Dinamo Bucureşti 23p (26:16); 5. SCM U. Craiova 22p/11j (26:15); 6. Explorări Baia Mare 22p (24:16); 7. Arcada Galaţi 14p (15:25); 8. Phoenix Şimleu 12p (17:26); 9. VCM Piatra Neamţ 11p (15:28); 10. CSM Bucureşti 3p (3:34); 11. U. Cluj 0p (5:36).