La sfârşitul săptămânii trecute s-au desfăşurat partidele din cadrul fazei semifinale a Campionatului Naţional rezervat echipelor de minivolei (jucători născuţi în 2001 şi mai mici). În întrecerea băieţilor, la Bucureşti, formaţia CVM Tomis Constanţa (antrenor Cezar Aciobăniţei) a ocupat locul secund, cu două victorii şi o înfrângere: 3:0 (25:12, 29:27, 25:12) cu CSŞ 1 Constanţa, 2:3 (25:22, 10:25, 14:25, 25:15, 8:15) cu CTF Mihai I Bucureşti şi 3:1 (25:17, 23:25, 25:27, 25:13) cu Dinamo Bucureşti. Iată şi jucătorii care au obţinut calificarea la turneul final: Cosmin Florea, Mihnea Velescu, Alexandru Voicu, Alexandru Zaharia, Cristi Grameni, Adrian Druţă, Ercan Memet, Ersin Ali, Tudor Aciobăniţei şi Theo Halep. La turneul final, CVM Tomis va evolua în Seria 1, alături de CSŞ „Nicu Gane“ Fălticeni, CNNT Craiova şi CSS Kefalonia Ocna Mureş. Oraşul care va găzdui turneul final, în perioada 4-6 aprilie, va fi stabilit la 11 martie. CSŞ 1 Constanţa, echipa antrenată de Mihaela Isac, a pierdut şi celelalte două meciuri susţinute la Bucureşti: 1:3 (16:25, 11:25, 25:23, 6:25) cu Dinamo Bucureşti şi 1:3 (8:25, 26:24, 9:25, 10:25) cu CTF Mihai I Bucureşti.
În întrecerea fetelor, echipele constănţene au ratat calificarea la turneul final. La Călăraşi, formaţia CSV 2004 Tomis Constanţa (antrenori Doina şi Constantin Ferenţi) a înregistrat următoarele rezultate: 1:3 (22:25, 25:22, 11:25, 19:25) cu LPS „Mircea Eliade“ Bucureşti (ocupanta primului loc), 2:3 (17:25, 25:20, 25:13, 16:25, 12:15) cu CSŞ Alexandria şi 3:1 (25:18, 25:16, 12:25, 25:22) cu CS Călăraşi. La Braşov, echipa Clubului Sportiv Şcolar Nr. 1 din Constanţa (antrenor Gheorghe Brînză) a înregistrat următoarele rezultate: 3:2 (20:25, 38:36, 25:7, 22:25, 15:12) cu CSM CSS 2 Bucureşti, 0:3 (14:25, 16:25, 18:25) cu ACS Juvenil LPS CSŞ Braşov şi 0:3 (20:25, 3:25, 19:25) cu CS Muscelul CPL Muscel.