Club Volei Municipal Tomis Constanţa şi VfB Friedrichshafen s-au întîlnit, sîmbătă, în Sala Sporturilor din Constanţa, pentru a treia oară, în tot atîtea zile. Şi de această dată victoria le-a revenit oaspeţilor, scor 3-2, pe seturi: 20-25, 25-17, 20-25, 27-25, 16-14, campioana Germaniei cîştigînd mult mai greu decît vineri, cînd fusese 3-1. Tomis a condus cu 2-1 la seturi, dominînd şi parţialul al patrulea, în care s-a distanţat la 16-11 şi 20-16. Friedrichshafen a revenit însă, a egalat la 23, a salvat două mingi de meci şi a fructificat prima minge de set de care a beneficiat! Gazdele au jucat la fel de bine şi în setul decisiv, fără a menţine însă ritmul ridicat pînă la finalul meciului. Campionii României au avut 6-2 şi 8-4, apoi adversarii au echilibrat scorul şi s-au impus după două mingi de meci salvate de Began şi compania, la capătul a peste două ore de joc.
Aşadar, campioanele României şi Germaniei au disputat în total 13 seturi, dintre care oaspeţii au cîştigat opt. Jucătorii celor două formaţii au oferit multe momente de volei autentic, în special sîmbătă, cînd gazdele au cedat la limită un meci pe care l-au avut în mînă. Din păcate, foarte puţini spectatori au venit să vadă la lucru noile achiziţii ale Tomisului sau o fostă deţinătoare a Ligii Campionilor, mai ales că aceasta e antrenată de selecţionerul naţionalei României şi are în componenţă doi internaţionali români, Gontariu şi Spînu. „Aş fi vrut să cîştigăm astăzi (n.r. - sîmbătă). Ar fi fost frumos pentru că băieţii au muncit din greu pentru victorie. S-a văzut o creştere de randament la toţi jucătorii, comparativ cu meciurile anterioare, şi asta mă bucură. Astăzi am încercat să forţăm serviciul, dar nu am avut continuitate, iar în setul al patrulea nu am reuşit să gestionăm avansul pe care l-am avut la 20-16. Oricum, pe ansamblu, sînt mulţumit, pentru că avem doar două săptămîni de pregătire, iar adversarul a fost unul foarte puternic. Trebuie să muncim în continuare la capitolul relaţii de joc, pentru că jucătorii au calitate, au valoare, dar trebuie să alcătuiască un colectiv”, a declarat antrenorul principal al Tomisului, Stelio De Rocco. „Puteam cîştiga meciul de sîmbătă, chiar şi cu 3-1, dar s-au făcut greşeli cînd am avut mingea la fileu, cu un singur om la blocaj, şi nu am reuşit să o punem jos. Aveam avantaj consistent atunci, dar asta se mai întîmplă. Puteam cîştiga şi setul decisiv, dar nu am învăţat din greşelile setului patru. Să nu uităm că am întîlnit un adversar obişnuit să joace în Liga Campionilor”, a spus Radu Began, căpitanul campioanei României. „A fost bine, pentru că am reuşit să rulăm tot lotul şi întotdeauna este mai bine să cîştigi decît să pierzi, chiar dacă rezultatul nu avea nicio importanţă. Este adevărat, în decisiv nu am cerut time-out atunci cînd eram conduşi, pentru că în asemenea momente poţi vedea cum se adună echipa, cum jucătorii se ajută între ei. De aceea, la meciuri care nu mă interesează ca rezultat nu mă agit şi îi las pe jucători să se descurce”, a explicat Stelian Moculescu, antrenor principal la VfB Friedrichshafen. „Tomis este o echipă bună şi ne-a pus multe probleme, în special în meciul al treilea, în care am cîştigat cu multă greutate. Cred că diferenţa s-a făcut pe finalurile de set, cînd a decis poate experienţa noastră superioară”, a declarat căpitanul oaspeţilor, Joao Jose.
Au evoluat - CVM Tomis (antrenori: Stelio De Rocco şi Mircea Dudaş): Firpo - Dumitrache, Began, Hernandez, Voinea, Renato şi Tănăsescu - libero (au mai jucat: Didorciuc, Mitrovic şi Liovi); VfB (antrenori: Stelian Moculescu şi Ulf Quell): Kampa - Gontariu, Joao Jose, Bauer, Lukianetz, Idi şi Geiger - libero (au mai jucat: Fromm şi Spînu). Au arbitrat constănţenii Daniel Mihăilă şi Lucian Vlad.