După trei zile libere, voleibaliştii constănţeni revin la antrenamente, cu două şedinţe de pregătire sîmbătă, una duminică după-amiază şi două luni. A mai rămas doar o săptămînă pînă la reluarea Diviziei A1 la volei masculin, în prima etapă Club Volei Municipal Tomis urmînd să evolueze în deplasare, cu Universitatea Cluj, pe 6 octombrie. Programat iniţial la Constanţa, meciul se va juca la Cluj pentru că în Sala Sporturilor din Constanţa va fi instalată săptămîna viitoare suprafaţa specială de joc pentru Liga Campionilor la handbal, iar formaţia adversă a fost de acord ca turul să se joace la Cluj, iar returul să aibă loc pe Litoral. Constănţenii vor profita de această deplasare în Ardeal pentru a disputa şi trei meciuri la Dej, scăpînd astfel de oboseala altor două drumuri lungi! După jocul de la Cluj, Tomis va rămîne în oraşul de pe malul Someşului, iar pe 7 şi 8 octombrie se va deplasa la Dej pentru a susţine „dubla” cu juniorii de la CSŞ LAPI, programată iniţial în etapa a 2-a şi a 13-a, apoi pe 10 octombrie va întîlni Unirea Dej, devans pentru etapa a 21-a. În etapa a 3-a, pe 17 octombrie, campioana va susţine prima partidă pe teren propriu, în compania Stelei, iar a doua zi va pleca în Finlanda pentru meciul-tur cu Rovaniemi, din turul întîi al Cupei CEV, programat pe 20 octombrie.