Club Volei Municipal Tomis Constanţa este foarte aproape de obţinerea celui de-al patrulea titlu naţional din istoria clubului, după cele cucerite în 2007, 2008 şi 2009. Gruparea de pe Litoral va juca finala mare a campionatului masculin de volei, cu SCM U. Craiova, după ce în semifinală a trecut cu scorul general de 3-0 de Ştiinţa Explorări Baia Mare. A fost o diferenţă mare de valoare între cele două echipe, ilustrată şi de “amănuntul” că maramureşenii nu au câştigat nici măcar un set în cele trei partide ale semifinalei!
Voleibaliştii constănţeni au făcut pasul decisiv spre ultimul act al campionatului chiar în Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare, câştigând cu 3:0 (25:19, 25:21, 25:18) meciul al treilea, disputat joi seară. Un joc controlat de la un capăt la altul de echipa oaspete, aşa cum arată şi scorul parţial pe seturi. „Am jucat foarte bine, aşa cum am făcut în toate partidele importante din acest sezon. Tomis are un grup de jucători cu mare responsabilitate, care ştie cum să abordeze acest gen de meciuri. De asemenea, tactic am jucat foarte bine, în special blocajul şi apărarea din linia a doua au funcţionat foarte bine. Este semnificativ faptul că Ţuţea, cel mai bun atacant al echipei din Baia Mare, nu a avut contra noastră procentaje mai mari de 30%”, a declarat antrenorul Tomisului, Martin Stoev. „Am fost foarte motivaţi şi foarte concentraţi. De aceea am făcut un meci foarte bun, toată echipa”, a spus universalul Adrian Gontariu. „Cei din Constanţa au jucat foarte bine şi astăzi (n.r. - joi), au tratat serios meciul şi după părerea mea sunt ca şi campioni”, a afirmat Robert Ţuţea, căpitanul echipei din Baia Mare. „Am întâlnit o echipă foarte competitivă şi, trebuie să o recunoaştem, mult mai valoroasă ca noi”, a conchis Marius Botea, antrenor principal la Explorări.
Voleibaliştii de la Tomis au ajuns la Constanţa vineri seară, sâmbătă sunt liberi, iar duminică îşi vor relua antrenamentele. Primele două meciuri ale finalei cu SCM U. Craiova sunt programate pe 8 şi 9 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. Finala play-off-ului se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci partide”: jocurile următoare sunt programate pe 15 şi 16 aprilie, la Craiova (al patrulea meci se joacă doar la nevoie), iar dacă scorul general va fi egal, 2-2, ultima partidă va avea loc tot la Constanţa, pe 21 aprilie.
SPONSORI CVM TOMIS: Conpress Group, Polaris M Holding, Telegraf, TTS Group, Lakeview, Pozimed, Aqua Carpatica, Verasig, Expertissa, Restaurant Temple şi Zip Escort.
PARTENERI INSTITUŢIONALI CVM TOMIS: Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa.
PARTENERI MEDIA CVM TOMIS: Telegraf, Neptun TV, Telegraf Advertising.