Până la startul Diviziei A1 la volei masculin au mai rămas patru zile, în care echipa CVM Tomis Constanţa va definitiva pregătirea partidei cu CSM Bucureşti, programată sâmbătă, de la ora 18.00, în sala din Complexul Sportiv Tomis (strada Flămânda). Pentru a se acomoda cu această sală, în regim de meci, voleibaliştii constănţeni vor disputa o partidă amicală cu Dinamo Bucureşti, miercuri, de la ora 16.00. Va fi un ultim prilej pentru antrenorul Viktor Sidelnikov de a-şi roda formula de start cu care va aborda prima etapă. Vicecampioana României va încerca să şteargă în această partidă impresia nefavorabilă lăsată duminica trecută, în meciul pierdut cu 0:3 în faţa echipei VCM Piatra Neamţ, din turneul de la Dej.
Reamintim că, la Dej, CVM Tomis a câştigat primele două jocuri, 3:0 cu Universitatea Cluj şi 3:1 cu Unirea Dej. „După meciul cu Unirea Dej, patru jucători au acuzat probleme medicale: Began, Merkushev, Lescov şi Ditlevsen. A mai fost şi drumul lung, de 16 ore, nu ne-am antrenat deloc, dar asta nu e o scuză. Nu am jucat prea bine, dar nici rău. Asta cu excepţia ultimului meci, pe care l-am pierdut deşi am condus în toate seturile, pierdute pe final. Cred că jucătorilor le-a scăzut concentrarea după victoria cu Unirea Dej şi de aceea s-a greşit foarte mult. Au fost 24 de puncte pe care le-am făcut cadou, dintre care 14 pe atac!”, a încercat Viktor Sidelnikov, antrenorul principal al Tomisului, să găsească o explicaţie pentru acest eşec. „Ţinând cont de ultimul rezultat, apreciez că evoluţia noastră la Dej a fost slabă. Acum nu trebuie să căutăm scuze, ci trebuie să găsim soluţiile ca aşa ceva să nu se repete. Cred că echipa nemţeană a jucat cu multă ambiţie, iar noi nu am avut rezerve, dar asta nu reprezintă o scuză, nici oboseala nu este o scuză, pentru că şi adversarii au avut cam acelaşi program. Constanţa ar fi trebuit să câştige în orice condiţii!”, a afirmat Petrişor Macovei. „Nu am jucat prea bine în acel turneu pentru că nu l-am câştigat, chiar dacă eram favoriţi. Am pierdut cu Piatra Neamţ şi am făcut multe greşeli. E drept că am avut câţiva jucători accidentaţi, a fost şi un timp scurt între meciul cu Dejul şi acesta, însă chiar şi în aceste condiţii tot trebuia să câştigăm partida. Piatra Neamţ a jucat foarte bine, iar la noi nimic nu a mers: preluare, atac, serviciu. Cred că dacă am fi luat noi primul set, în care am condus cu 24:21, am fi câştigat meciul cu 3:0. Turneul nu a fost foarte puternic, dar noi am jucat slab”, a spus şi Dmitrii Bahov.