CVM Tomis, pe ultima linie dreaptă a pregătirilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis, pe ultima linie dreaptă a pregătirilor

Sport 23 Septembrie 2008 / 00:00 679 accesări

Campioana României, Club Volei Municipal Tomis Constanţa, a încheiat, sîmbătă, seria meciurilor de verificare înaintea debutului în campionat. Dincolo de locul ocupat, penultimul, formaţia de pe Litoral a nemulţumit puţin şi prin jocul prestat. „Sînt puţin dezamăgit de locul ocupat, dar trebuie avut în vedere că Pereu era accidentat, că jucătorii noi poate nu s-au integrat. Am încredere în Stelio De Rocco! Echipa va juca în campionat şi în Cupele Europene foarte bine. Vom continua cu asemenea turnee pentru că numai astfel ne putem vedea valoarea adevărată în Europa”, consideră Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis. Cupa “Mării Negre”, turneu ajuns la ediţia a şasea, a evidenţiat faptul că Tomis este o echipă care încă se caută. Motivul principal ar fi că noile achiziţii nu s-au integrat deocamdată în echipă: coordonatorul Firpo nu îi “ghiceşte” mereu pe trăgători, Lică şi Miseikis alternează momentele bune cu cele slabe, la fel ca Macovei, iar Pereu a fost accidentat şi a jucat puţin. Adus din Belgia pentru a juca pe postul de extremă, în locul lui Daivison, care trebuia să treacă universal, lituanianul a fost utilizat ca rezervă a lui Lică şi n-a avut continuitate în evoluţii. De altfel, antrenorul Stelio De Rocco a declarat că trebuie să analizeze înregistrările video cu meciurile de la Cupa “Mării Negre” pentru a decide poziţia în teren a lui Miseikis şi a altor jucători din lot. Canadianul mai are totuşi timp să rezolve problemele din jocul echipei, pentru că primele adversare din campionat nu le pot pune probleme, în mod normal, campionilor.

CVM Tomis debutează sîmbătă, pe teren propriu, în noul sezon, meciul cu noua promovată Rapid Bucureşti fiind programat de la ora 17.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. Pînă la debutul în Cupa CEV, prevăzut pentru 5 noiembrie, constănţenii vor mai juca în deplasare cu Universitatea Cluj (4 octombrie), acasă cu Unirea Dej (11 octombrie), în deplasare cu Dinamo Bucureşti (15 octombrie), acasă cu Remat Zalău (25 octombrie) şi acasă cu VCM Piatra Neamţ (1 noiembrie). Aşadar, primul adversar puternic, Dinamo Bucureşti, apare abia în etapa a patra, astfel că Municipalul are timp să-şi rodeze sextetul de bază pînă atunci.



12