CVM Tomis pleacă în turneu prin Ardeal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis pleacă în turneu prin Ardeal

Sport 07 Aprilie 2010 / 00:00 594 accesări

Pentru CVM Tomis Constanţa urmează trei săptămâni extrem de importante, în care se decide campioana ediţiei 2009-2010 în Divizia A1 la volei masculin. Ne aflăm pe finalul sezonului, iar din acest campionat au mai rămas de disputat ultimele trei turnee contând pentru grupa valorică 1-4, cele de la Dej (9-11 aprilie), Zalău (16-18 aprilie) şi Constanţa (23-25 aprilie). Voleibaliştii constănţeni au fost liberi sâmbătă şi duminică, pentru Sărbătorile de Paşti, iar luni au revenit la antrenamente. Turneul de la Dej bate la uşă, iar campionii au de luat mai multe revanşe după evoluţiile sub aşteptări din primul turneu, cel de la Bucureşti. La antrenamentele de la Constanţa, tehnicienii Viktor Sidelnikov şi Mircea Dudaş au încercat să remedieze problemele apărute în jocul echipei constănţene, învinsă şi de Remat Zalău, şi de Dinamo în meciurile jucate la Bucureşti, în Sala Extreme. „Probabil că jucătorii se aşteptau să meargă totul mult mai uşor, dar în momentul în care au apărut problemele, nu au reuşit să evolueze la adevărata valoare. Aici s-au pierdut meciurile: nu am reuşit să-i aducem pe jucători la capacitatea maximă din punct de vedere al concentrării, al voinţei, iar de aici şi problemele tehnice, care după părerea mea au apărut datorită lipsei de concentrare”, a declarat antrenorul secund Mircea Dudaş. „În turneele viitoare, trebuie să jucăm mai bine! Trebuie! Avem ceva timp la dispoziţie pentru a pune la punct ce nu a mers bine la Bucureşti şi sunt convins că echipa va avea altă faţă. Mai sunt trei turnee, nouă meciuri, şanse la titlu mai avem, dar trebuie să muncim pentru a le valorifica”, a conchis Filip Despotovski. Ieri, voleibaliştii Tomisului l-au felicitat pe Mihai Mihăilă la împlinirea vârstei de 27 de ani, Iţă aşteptând acum drept cadou din partea coechipierilor trei victorii în turneul de la Dej.

Jucătorii de la CVM Tomis Constanţa pleacă astăzi spre Buşteni, iar în cursul după-amiezii au programat un antrenament. Echipa de pe Litoral va ajunge la Dej mâine, când se va antrena în sala care va găzdui meciurile din turneul programat vineri, sâmbătă şi duminică, CVM Tomis urmând să întâlnească pe Dinamo (vineri, ora 19.00), Unirea Dej (sâmbătă, ora 16.30) şi Remat Zalău (duminică, ora 19.00). Pentru a evita oboseala altor drumuri lungi cu autocarul, voleibaliştii constănţeni vor rămâne la Dej şi se vor antrena în sala din localitate până joia viitoare, când se vor deplasa la Zalău pentru al treilea turneu contând pentru grupa valorică 1-4.



12