Divizia A1 la volei masculin programează la sfârşitul acestei săptămâni partidele etapei a 18-a, al cărei cap de afiş este derby-ul campionatului, meciul dintre CVM Tomis Constanţa şi Remat Zalău. Jocul va avea loc în Sala Sporturilor din Constanţa, duminică, de la ora 14.00, şi va fi transmis în direct de Neptun TV.
Partida opune ocupantele primelor două locuri în clasament: sălăjenii sunt lideri, cu 46 de puncte (16 victorii din tot atâtea posibile, dintre care două cu 3:2), iar constănţenii ocupă locul 2, cu 42 de puncte (15 victorii, dintre care trei cu 3:2, şi o înfrângere, 1:3 în tur, la Zalău). Pentru a mai avea şanse de a încheia pe primul loc sezonul regulat, astfel încât să aibă avantajul de a susţine mai multe meciuri pe teren propriu în finala play-off-ului, CVM Tomis trebuie să câştige duminică, scor 3:0 sau 3:1, să nu mai piardă puncte până la sfârşitul campionatului şi să aştepte ca Rematul să se mai împiedice în ultimele etape (are meciuri acasă cu Dinamo, Baia Mare şi CSM Bucureşti, în deplasare la Craiova şi Piatra Neamţ).
Cele două echipe au avut programe total opuse săptămâna aceasta, deşi ambele au fost implicate în Cupele Europene. Tomis nu a mai disputat returul din Cupa Challenge cu Nea Salamina Famagusta (Cipru), meciul de la Constanţa fiind anulat în urma deciziei Comitetului Executiv al CEV, în timp ce Remat a jucat aseară la Monza, cu Acqua Paradiso, în faza Challenge Round a Cupei CEV, manşa retur (în tur a fost 3:1 pentru italieni). Astfel, sălăjenii vor veni la Constanţa direct de la Bucureşti, după ce se vor întoarce din Italia. „Nu a contat prea mult faptul că meciul de marţi cu Salamina nu s-a mai jucat. Am făcut două echipe şi am disputat un meci-şcoală între noi, foarte intens, pentru ca jucătorii să nu iasă din ritmul cu două partide pe săptămână. Mi-aş fi dorit totuşi ca Salamina să fi ajuns la Constanţa, pentru a putea face ultimele retuşuri înaintea jocului cu Remat Zalău”, a declarat Martin Stoev, antrenorul principal al Tomisului. „Aş fi vrut să jucăm acest meci, chiar dacă adversarul din Cipru este mult inferior echipei din Zalău. Ne-ar fi ajutat să ne păstrăm forma sportivă. Am avut însă miercuri o zi liberă, iar asta a fost bine pentru recuperare şi pentru odihnă, după o perioadă destul de aglomerată”, a spus coordonatorul Juan Carlos Blanco.
CVM TOMIS VA ÎNFRUNTA PE MACCABI. Aseară, în manşa retur a optimilor de finală ale Cupei Challenge, la Tel Aviv, echipa locală Maccabi a învins pe Olympiacos Pireu, scor 3:1 (20:25, 26:24, 25:19, 25:21) şi 15:12 “în setul de aur”, după ce în tur Olympiacos s-a impus cu 3:1. Astfel, în sferturile de finală, pe 22 şi 29 februarie, primul meci la Constanţa, CVM Tomis va întâlni pe Maccabi pentru un loc în semifinalele competiţiei.