CVM Tomis pregăteşte meciul cu Unirea Dej

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis pregăteşte meciul cu Unirea Dej

Sport 18 Februarie 2010 / 00:00 452 accesări

În etapa viitoare a Diviziei A1 la volei masculin, a 18-a din acest campionat, CVM Tomis Constanţa va evolua pe teren propriu cu Unirea Dej, ocupanta poziţiei a cincea în clasament. Partida este programată sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor din Constanţa. Pentru campioni, este penultimul meci din sezonul regulat pe care îl joacă în faţa propriilor suporteri, ultimul fiind cel cu Dinamo Bucureşti, din ultima etapă. Între aceste două partide, constănţenii vor efectua trei deplasări, la Craiova, Piatra Neamţ şi Cluj, unde vor întâlni echipe de mijlocul clasamentului, la fel ca şi ultimul adversar, Torpi Tg. Mureş. Învingători cu 3:1 (25:15, 23:25, 25:19, 25:15) în partida jucată sâmbăta trecută, Began şi compania au avut ceva emoţii pînă să-şi adjudece victoria. „Am jucat suficient cât să câştigăm, ţinând cont că ei au jucat acasă şi nu alcătuiesc o echipă de neglijat. Au destui jucători de valoare, unii au trecut şi pe la noi, şi au făcut un meci destul de bun”, consideră Radu Began, căpitanul echipei de pe Litoral. „Nu am reuşit o prestaţie foarte bună, însă important este că ne-am atins obiectivul. Am câştigat pe terenul unei echipe bunicele, zic eu, mai ales că veneam după o zi întreagă petrecută pe drum. Nu ne-a fost deloc uşor să intrăm în meci, pentru că ştiam că lor le lipsesc trei jucători din prima garnitură. După primul set pe care l-am câştigat destul de uşor a intervenit un moment de relaxare, însă îmbucurător este că ne-am revenit repede după ce am pierdut setul al doilea şi ne-am impus clar în continuare”, spune Florin Voinea, extrema Tomisului. „După nivelul foarte înalt atins cu Zalăul era normal să avem o evoluţie inferioară, mai ales că Torpi, formaţie pe care o respectăm, nu este la fel de competitivă. S-a văzut din nou că echipa noastră, atunci când joacă la nivelul ei adevărat, poate învinge orice echipă. Atunci când ne coborâm la nivelul adversarilor şi lăsăm garda jos, devenim vulnerabili şi putem avea surprize neplăcute. Aşa s-a întâmplat în setul al doilea, dar ce mă bucură este că ne-am învăţat lecţia şi ne-am revenit imediat. Până la urmă, important era să câştigăm meciul, ceea ce s-a şi întâmplat”, a declarat antrenorul principal al campioanei, Stelio De Rocco.



12