CVM Tomis pregăteşte meciul de la Craiova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis pregăteşte meciul de la Craiova

Sport 26 Februarie 2010 / 00:00 600 accesări

Jucătorii de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa vor efectua astăzi deplasarea la Craiova, pentru meciul de campionat programat mâine, de la ora 12.00, împotriva echipei locale SCM Universitatea. Va fi primul joc dintr-o serie de trei consecutive în deplasare pentru campioana României, care în etapele viitoare va juca la Piatra Neamţ şi Cluj, dar şi primul după înlocuirea antrenorului principal Stelio De Rocco cu Mircea Dudaş. „Echipa încă este în şoc. Nu pot să spun că am trecut peste aceste momente. Trebuie să fim conştienţi că putem să câştigăm fără probleme doar jucând la nivelul nostru maxim. Nu mai există jumătăţi de măsură”, consideră Mircea Dudaş, antrenorul principal interimar al Tomisului. „Moralul nostru, zic eu, este destul de bun, iar dacă la Craiova o să facem un meci bun, totul va fi în regulă pentru finalul sezonului regulat”, spune căpitanul echipei, Radu Began. „Sper să trecem peste aceste momente grele, să demonstrăm că rămânem echipa campioană şi să ne respectăm acest statut, pe teren”, este părerea internaţionalului Florin Voinea.

Meciul de la Craiova nu se anunţă deloc uşor pentru constănţeni, mai ales că, în etapa trecută, Unirea Dej a demonstrat că Tomis Constanţa nu este invincibilă, nici măcar pe teren propriu! SCM U. Craiova ocupă locul 9 în clasament, din 12 echipe, dar este capabilă să producă surprize. Din cele şapte victorii obţinute în 18 etape, oltenii au două împotriva lui Dinamo Bucureşti, ambele cu 3:2, iar la Craiova s-au mai înclinat VCM Piatra Neamţ (3:0) şi Torpi Tg. Mureş (3:1). „A păţit-o şi Dinamo acolo, iar în campionatul acesta s-a demonstrat că dacă nu eşti montat la un meci poţi să pierzi indiferent de adversarul cu care joci! Sper să nu mai facem greşeala de săptămâna trecută”, a declarat Voinea. „Craiova are două victorii împotriva lui Dinamo, dar pe fondul relaxării celor de la Dinamo. Este greu să te remontezi pe parcursul meciului, dacă ai început mai relaxat. Cred că sunt zece jucători în lume care pot să facă treaba asta. Cam asta am păţit şi noi în meciul cu Unirea Dej, din etapa trecută”, a spus Dudaş.



12