Club Volei Municipal Tomis Constanţa şi-a amînat meciul de sîmbătă, din campionat, programat în deplasare, cu Unirea Dej, concentrîndu-se asupra partidei retur cu Euphony Asse-Lennik, din optimile GM Capital Challenge Cup. După 3-0 în tur, la Constanţa, campioana României porneşte cu prima şansă la calificarea în sferturi, chiar dacă belgienii sînt redutabili pe teren propriu. „La retur, presiunea este pe echipa lor, care trebuie să cîştige meciul cu 3-0 şi apoi setul de aur. Avem prima şansă, dar trebuie să fim foarte concentraţi şi acolo, să cîştigăm măcar un set pentru a nu avea emoţii”, consideră argentinianul Sebastian Firpo, coordonatorul de joc al Tomisului. „În Cupele Europene orice este posibil, iar Lennik, aşa cum s-a văzut în ultimul set, poate să ne pună probleme. Bineînţeles, victoria cu 3-0 reprezintă un atu important pentru retur. Mergem acolo conştienţi că nu ne aşteaptă un meci uşor, dar cred că ne-am învăţat lecţia de la returul cu olandezii”, a declarat Laurenţiu Lică, jucător care a realizat cele mai multe puncte, 18, în meciul de miercuri. “Lecţia” la care se referă internaţionalul român este partida cu Orion Doetinchem, pierdută de constănţeni, cu 2-3, în Olanda, după victoria cu 3-0 din tur. Însă Tomis a avut destule emoţii, fiind condusă cu 2-0 înainte de a cîştiga setul care i-a asigurat calificarea!
Voleibaliştii antrenaţi de Stelio De Rocco au fost liberi duminică, iar astăzi vor efectua ultima şedinţă de pregătire înaintea plecării în Belgia, prevăzută pentru marţi dimineaţă. În cursul serii de marţi, jucătorii constănţeni se vor antrena în Sala “Molenbos” din Zellik, care va găzdui meciul retur, programat miercuri, de la ora 21.30, ora României.
Surprize în prima etapă de campionat jucată în 2009
Sîmbătă, Divizia A1 la volei masculin a programat partidele etapei a 14-a, a treia din retur, în care s-au consemnat două rezultate mai puţin scontate. Steaua a pierdut pe teren propriu, cu Constam Buzău, iar Dinamo a revenit fără niciun set de la Zalău! Steaua pare a fi pierdut “trenul” spre locurile 1-4, acolo unde vrea să ajungă Zalăul, care în iarnă s-a întărit cu Ciortea şi Ilieş. Iată scorurile înregistrate: U. Cluj - VCM Piatra Neamţ 1-3; Rapid Bucureşti - Explorări Baia Mare 1-3; Ştiinţa Bacău - Torpi Tg. Mureş 3-2; Remat Zalău - Dinamo Bucureşti 3-0; Steaua Bucureşti - Constam Buzău 0-3. Meciul Unirea Dej - CVM Tomis Constanţa a fost amînat.
Gabriel TURCU
Clasament
1. VCM Piatra Neamţ 14 13 1 39:12 27
2. CVM TOMIS 13 13 0 39: 3 26
3. Explorări Baia Mare 14 11 3 36:20 25
4. Dinamo Bucureşti 14 10 4 33:16 24
5. Constam Buzău 14 9 5 30:19 23
6. Remat Zalău 14 7 7 30:25 21
7. Steaua Bucureşti 13 6 7 21:27 19
8. U. Cluj 14 5 9 22:32 19
9. Unirea Dej 13 3 10 18:33 16
10. Ştiinţa Bacău 14 2 12 16:39 16
11. Rapid Bucureşti 14 1 13 10:39 15
12. Torpi Tg. Mureş 13 2 11 8:37 15