Sîmbătă, 18 noiembrie, este programată ultima etapă a turului sezonului 2006-2007 din Divizia A1 la volei masculin, rundă în care Club Volei Municipal Tomis Constanţa va evolua pe teren propriu. Universitatea Baia Mare va fi adversara voleibaliştilor constănţeni în meciul de sîmbătă, care va avea loc în Sala Sporturilor, de la ora 16.00. Un adversar care aduce regrete în tabăra constănţeană, după ce în sezonul trecut a contribuit decisiv la ratarea titlului de către echipa constănţeană.
În aceste condiţii, jucătorii antrenaţi de Jorge Cannestracci şi Milen Uzunov îşi doresc un succes categoric în duelul cu băimărenii, voleibaliştii de la ţărmul mării dorind să şteargă şi impresia neplăcută pe care au lăsat-o propriilor suporteri în ultima partidă susţinută pe teren propriu, cînd au cedat cu 2-3 în confruntarea cu Volei Club Municipal Piatra Neamţ. Cu trei înfrîngeri în primele şapte etape, secretul depăşirii acestui moment dificil pe care îl traversează formaţia constănţeană, considerată principala favorită la cîştigarea titlului, pare totuşi destul de simplu. "Trebuie să muncim mai mult, în special la relaţiile dintre noi, şi nu numai pe plan sportiv. Poate că aceasta a fost greşeala noastră, că n-am crezut destul în noi înşine, că nu ne-am ajutat îndeajuns unul pe celălalt. Vreau să vă spun însă că eu am încredere totală în această echipă şi sînt convins că ne vom reveni rapid...”, a declarat Jorge Cannestracci, antrenorul principal al Tomisului. "Ceva nu merge bine, e clar, dar nu ştiu exact ce. Am avut şi un program nefavorabil, cu două deplasări la Bucureşti, la Dinamo şi Steaua, şi a mai venit şi înfrîngerea ghinionistă, spun eu, cu Piatra Neamţ, care este şi ea o echipă incredibil de bună. Trebuie să facem ceva să ieşim din această serie negativă şi să începem să cîştigăm din nou!”, spune şi coordonatorul de joc Nemanja Kuburovic.
Formaţia constănţeană a efectuat ieri două antrenamente, cel de dimineaţă cu caracter fizic, iar cel de după amiază cu caracter tehnico-tactic. În ceea ce priveşte starea de sănătate a lotului, singurul jucător cu probleme medicale este Adrian Gontariu, accidentat uşor la umărul stîng. Gontariu s-a antrenat, totuşi, alături de colegii să, şi sînt speranţe că va fi recuperat complet pînă la meciul de sîmbătă, cu Universitatea Baia Mare.