Deşi a pierdut cu 3-2 returul desfăşurat aseară în Sala “Rozengaarde” din Doetinchem, CVM Tomis Constanţa s-a calificat în optimile GM Capital Challenge Cup graţie victoriei din tur, 3-0. Cu scorul general de 5-3, campioana României merge mai departe, iar în turul următor, programat pe 14 şi 21 ianuarie 2009, va întîlni, cel mai probabil, formaţia belgiană Lennik, care joacă astăzi returul în Bulgaria, la Dupniţa. Învingătoarea acestei duble manşe va lupta pentru un loc în Final Four, pe 11 şi 18 februarie, cu Metallurg Jlobin (Bielorusia) sau cu TV Amriswil (Elveţia).
Orion Doetinchem a arătat cu totul altfel pe teren propriu decît acum o săptămînă, la Constanţa, iar oaspeţii au fost surprinşi de serviciile adverse şi de atacurile lui Marcelis. Cum le-au mers şi preluarea, şi blocajul, olandezii şi-au adjudecat clar primele două seturi şi păreau capabili să cîştige cu 3-0 şi să împingă disputa în „setul de aur”! Stelio De Rocco a mutat însă decisiv, cu Lică şi Macovei în locul lui Miseikis şi Began, iar în actul al treilea s-a mers aproape cap la cap pînă la 16-15 pentru Tomis, cînd a intrat la serviciu Steve Brinkman. Centrul canadian a pus în mare dificultate preluarea adversă, reuşind şi doi aşi, iar Daivison l-a blocat pe Marcelis, care a căzut psihic şi a greşit două atacuri. Scorul a devenit 22-15, iar Tomis şi-a adjudecat setul cu 25-17, tranşînd calificarea. Cum nu mai exista miză, cei doi antrenori au mers pînă la final pe mîna rezervelor, păstrîndu-i în teren doar pe Klapwijk, respectiv Brinkman. Setul 4 a fost palpitant: Tomis a salvat trei mingi de meci la 24-21, egalînd situaţia abia la a şaptea posibilitate de a încheia setul! În tie-break, olandezii s-au distanţat la 10-7, oaspeţii au revenit, au condus cu 11-10, dar au pierdut apoi cinci puncte la rînd şi meciul cu 3-2.
Evoluţia scorului - setul 1: 7-5, 8-7, 16-11, 16-14, 22-18, 23-21, 25-21 (26 de minute); setul 2: 4-1, 4-4, 8-5, 9-9, 16-12, 20-14, 22-18, 25-19 (25 de minute); setul 3: 5-2, 8-7, 10-11, 15-16, 15-22, 17-25 (23 de minute); setul 4: 7-8, 13-16, 15-18, 20-18, 24-21, 24-25, 29-31 (28 de minute); setul 5: 5-2, 7-3, 8-6, 10-7, 10-11, 15-11 (16 minute).
Au evoluat - Orion (antrenor Henk Hansma): Joosten - Marcelis, Sikking, Klapwijk, Sombroek, Hellinga (cpt.) şi Tutton - libero; au mai jucat: Posthuma, Kamps, Arendshorst, van Noorden şi Lamont; CVM Tomis (antrenor Stelio De Rocco): Firpo - Miseikis, Began (cpt.), Brinkman, Daivison, Ashlei şi Tănăsescu - libero; au mai jucat: Lică, Toronyai, Voinea, Pereu şi Macovei. Au arbitrat: David Fuentes Fernandez (Spania) şi Hans Almkvist (Suedia).
Alte rezultate din 16-imile de finală ale GM Capital Challenge Cup, manşa retur - marţi: Metallurg Jlobin - VCM LPS Piatra Neamţ 3-0 (în tur: 3-2); Posojilnica Aich/Dob - TV Amriswil 3-1 (0-3); Lokomotiv Harkov - Anorthosis Famagusta 3-0 (3-0); miercuri: DHL Ostrava - Kometa Kaposvar 3-2 (0-3); Galatasaray Istanbul - Rabotnicki Fersped Skopje 3-0 (3-1); Cai Teruel - SCC Berlin 3-2, 15-8 în setul de aur (2-3); Tourcoing LM - Arona Tenerife 3-0 (3-1); Moerser SC - Salonit Anhovo Kanal 0-3 (0-3); Generali Haching - Dunaferr Dunaujvaros 3-0 (3-0); Sisley Treviso - Mlekpol Olsztyn 3-0 (3-0). AJ Fonte Bastardo - Jastrzebski Wegiel (2-3) s-a terminat după închiderea ediţiei. Azi sînt programate ultimele trei partide: Marek Union Ivkoni Dupniţa - Euphony Asse Lennik (0-3); Lokomotiv Kiev - Lausanne UC (3-0); EA Patras - AS Cannes (3-0). Formaţia Arkas Izmir este calificată direct în optimile de finală.
Declaraţii după meci
„O calificare rămîne o calificare, indiferent de cum este obţinută. Însă jocul m-a dezamăgit, modul în care a fost abordată partida a fost puţin neprofesionist. Îmi pare rău că nu am cîştigat, ca să aducem puncte în plus pentru România” - Sorin Strutinsky, preşedinte CVM Tomis.
„Ne aşteptam la un meci dificil, iar la 0-2 la seturi le-am cerut jucătorilor să pună presiune prin serviciu. Acest lucru s-a dovedit decisiv în setul 3, atunci cînd Brinkman a rezolvat ecuaţia calificării ducînd scorul de la 16-15 la 22-15. Le mulţumim şi suporterilor care au venit în Olanda şi ne-au încurajat pe tot parcursul partidei” - Stelio De Rocco, antrenor principal CVM Tomis.
„A fost un meci foarte greu şi e bine că s-a terminat aşa. Trebuie să tragem învăţămintele necesare din ce s-a petrecut la Doetinchem. Ei şi-au jucat şansa pînă la capăt, dar noi am reuşit calificarea. Mulţumim suporterilor pentru faptul că au fost alături de noi şi aici, în Olanda” - Radu Began, căpitan CVM Tomis.
Parteneri instituţionali:
Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa
Sponsori tehnici:
Hotel Flora, Hotel Malibu, Restaurant Temple, Coca Cola, Mycronic Design, RATC, Account Romconsulting
Furnizori oficiali:
Champions, Mycronic Design
Parteneri media:
Telegraf şi TV Neptun
Sponsori:
Grup Servicii Petroliere, RAJA, Impact, Unirea Shopping Center, Oil Terminal, Alcor Construct, Conpress Group, Polaris M Holding, Coca Cola, Mamaia SA, Emu, Aqua Magic, West House Group, Carrefour şi Telegraf
Din Doetinchem (Olanda), Adrian LUNGU