Obligată să câştige toate meciurile în turneul de la Dej pentru a rămâne în lupta pentru titlu cu şanse sporite, CVM Tomis a început cu stângul duelurile din Ardeal. Vineri seară, în al doilea turneu al locurilor 1-4, formaţia antrenată de Viktor Sidelnikov şi Mircea Dudaş a cedat, scor 2:3, în disputa cu Dinamo Bucureşti şi se află acum la trei puncte în urma primelor două clasate, şansele de a obţine al patrulea titlu consecutiv fiind acum foarte, foarte mici. La capătul unui meci interzis cardiacilor, Tomisul nu a mai avut puterea să se impună în setul decisiv, după ce a revenit de la 0:1 şi 1:2. În primul set Tomisul a irosit de trei ori posibilitatea de a câştiga setul, iar revenirea din setul secund, în care echipa constănţeană s-a impus fără probleme, nu a fost dublată de adjudecarea setului 3. A urmat un set 4 cu răsturnări incredibile de scor, iar setul decisiv a adus victoria în tabăra bucureşteană. „A fost un meci foarte încins, în care şansa putea să fie şi de partea noastră. Sper să ne concentrăm mai bine în următoarele partide şi să reuşim să uităm cât mai repede această înfrângere”, a spus antrenorul secund al Tomisului, Mircea Dudaş. „Am fi putut câştiga cu 3:0, dar la fel de bine puteam pierde cu 1:3. În setul patru am schimbat formula de joc şi am revenit, întorcând rezultatul atunci când puţină lumea mai credea. Din păcate, am greşit decisiv pe final în seturile pe care le-am pierdut. Am cedat mental. Sper totuşi să câştigăm de acum încolo toate meciurile”, a declarat antrenorul principal al Tomisului, Viktor Sidelnikov.
Evoluţia scorului - CVM Tomis - Dinamo 2:3 - setul 1: 1:0, 4:4, 7:8, 12:11, 16:12, 17:14, 20:17, 20:20, 23:23, 26:28; setul 2: 1:0, 4:3, 8:5, 11:6, 16:9, 20:12, 25:17; setul 3: 0:1, 1:4, 4:8, 8:10, 12:14, 16:14, 18:19, 23:23, 25:27; setul 4: 0:1, 2:4, 5:8, 5:11, 12:11, 16:15, 20:16, 20:21, 23:23, 26:24; setul 5: 1:0, 3:1, 6:4, 8:7, 9:10, 12:11, 12:13, 13:13, 13:15.
Pentru CVM Tomis au evoluat: Firpo - Svetozarevic, Began (cpt.), Macovei, Voinea, Romero şi Tănăsescu - libero, au mai jucat: Szalai, M. Pavel, Despotovski şi Dumitrache.
Rezultate - vineri: Remat Zalău - Unirea Dej 3:1 (25:21, 25:22, 19:25, 25:16), Dinamo Bucureşti - CVM Tomis Constanţa 3:2 (28:26, 17:25, 27:25, 24:26, 15:13).
Programul partidelor - sâmbătă: Unirea Dej - CVM Tomis Constanţa (ora 16.30), Remat Zalău - Dinamo Bucureşti (ora 19.00); duminică: Dinamo Bucureşti - Unirea Dej (ora 16.30), CVM Tomis Constanţa - Remat Zalău (ora 19.00).
Turneul locurilor 5-8 (la Baia Mare) - rezultate, vineri: VCM Piatra Neamţ - Torpi Tg. Mureş 3:0, Explorări Baia Mare - U. Cluj 1:3; programul partidelor - sâmbătă, ora 15.00: Cluj - Tg. Mureş, ora 17.30: Baia Mare - Piatra Neamţ; duminică, ora 15.00: Piatra Neamţ - Cluj, ora 17.30: Tg. Mureş - Baia Mare. Clasament: 5. Baia Mare 17p, 6. Piatra Neamţ 16p, 7. Tg. Mureş 14p, 8. Cluj 13p. Turneul locurilor 9-12 (la Craiova) - rezultate, vineri: SCM U. Craiova - Steaua Bucureşti 3:0; programul partidelor - sâmbătă, ora 13.00: Steaua - Dacia Buzău; duminică, ora 12.00: Craiova - Buzău. Clasament: 9. Steaua 17p, 10. Craiova 15p, 11. Dacia Buzău 10p. CVM Braşov a fost exclusă din campionat.
Parteneri instituţionali: Primăria şi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa
Sponsori: Grup Servicii Petroliere, RAJA, Polaris M Holding, Carrefour, Kay Tonnes Thorkildsen, Aqua Magic, Telegraf, Tutun şi Ziare Conpress Group, Black Sea, Coca Cola, Oil Terminal
Parteneri media: Telegraf, Telegraf Advertising, Neptun TV, Power Media Advertising
Sponsori tehnici: RATC, Restaurant Temple, Hotel Flora, Hotel Malibu, Coca Cola, Mycronic Design, Account Romconsulting, Epic Web, Pozimed
Furnizori oficiali: Champion, Mycronic Design
Clasament turneu locurile 1-4
1. Remat Zalău 10 7 3 25:12 17
2. Dinamo 10 7 3 23:17 17
3. CVM TOMIS 10 4 6 16:20 14
4. Unirea Dej 10 2 8 10:25 12