CVM Tomis speră ca realizările anului viitor să le întreacă pe cele din 2006

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis speră ca realizările anului viitor să le întreacă pe cele din 2006

Sport 23 Decembrie 2006 / 00:00 842 accesări

Este sfîrşit de an, este vremea bilanţurilor, este vremea sărbătorilor... Pentru echipa constănţeană Club Volei Municipal Tomis însă, vacanţa va fi scurtă şi intensă! Asta pentru că gruparea de pe Litoral va intra în focuri încă de la începutul anului: pe 10 ianuarie debutează în actuala ediţie a Cupelor Europene!

Tomis a avut un sezon de toamnă cu bune şi rele, însă ultimele au fost date uitării cu prilejul banchetului de miercuri seară. Jocul echipei a fluctuat mult pînă cînd s-a reuşit omogenizarea celui mai bun sextet de bază, iar cele şapte victorii consecutive din finalul sezonului au readus echipa în preajma podiumului şi au calificat-o în semifinalele Cupei României. „Începutul a fost bun, dar au apărut şi rezultate mai puţin scontate. Am pierdut două meciuri acasă, ceea ce nu s-a mai întîmplat de 3-4 ani! Ultimii care ne-au bătut acasă au fost cei de la Deltacons Tulcea, pe vremea cînd se băteau la Cupe Europene. Totuşi, echipa s-a mişcat bine şi doar arbitrajul ne-a privat de victorii în deplasare cu Dinamo şi Steaua”, a declarat Sorin Strutinsky, preşedintele grupării constănţene. Tomis a făcut deja un transfer pentru anul 2007, ridicătorul Sergiu Ilieş, fost la Deltacons Tulcea şi Remat Zalău, alăturîndu-se formaţiei constănţene încă din luna decembrie. El va avea drept de joc inclusiv în dubla manşă cu Orion Doetinchem din optimile Top Teams Cup. „Echipa e mult mai valoroasă ca anul trecut, se pare că acum a ajuns la o formă foarte bună, iar valoarea ei va creşte prin venirea lui Sergiu Ilieş, un jucător cu experienţă, internaţional. Avem totul la dispoziţie acum, dar nu exclud să mai aducem 1-2 jucători în următoarele două săptămîni. Mi-e frică însă de modul cum se vor integra, oricît de buni ar fi. Pentru că o echipă de volei este un mecanism, iar al nostru deja s-a rodat”, spune preşedintele Tomisului.

Voleibaliştii constănţeni au primit liber începînd de ieri, dar şi săptămîna viitoare vor avea trei zile de pregătire, pentru a-şi menţine forma sportivă foarte bună de la acest final de sezon. Toată lumea îşi doreşte ca noul an să fie mai bun decît cel care se încheie peste cîteva zile, iar reprezentanţii echipei au ţinut să facă şi urări de Crăciun şi Anul Nou pentru constănţeni. „Toate cele bune tuturor celor care ne urmăresc, tuturor suporterilor echipei. Sper să vină în număr mare şi la meciul din Top Teams Cup, pentru că va fi un spectacol deosebit” – Sorin Strutinsky. „Tuturor suporterilor constănţeni le urez să fie sănătoşi, să aibă un Crăciun şi un An Nou fericit! Le mulţumesc şi în numele colegilor mei că au fost alături de noi în acest an. Cu siguranţă, anul viitor vom fi mai consecvenţi şi vom aduce mai multe satisfacţii iubitorilor voleiului constănţean!” – Florin Voinea.



12