CVM Tomis, tot mai aproape de titlu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis, tot mai aproape de titlu

Eveniment 05 Aprilie 2007 / 00:00 829 accesări

Club Volei Municipal Tomis Constanţa continuă parcursul perfect din play-off-ul Diviziei A1 la volei masculin, obţinînd ieri, la la Piatra Neamţ, a opta victorie din tot atîtea posibile. În ziua a doua a celui de-al treilea turneu al locurilor 1-4, voleibaliştii constănţeni au administrat un sec 3-0 steliştilor, pe seturi: 25-15, 25-17 şi 25-22, consolidîndu-şi astfel prima poziţie în clasament. Partida dintre Tomis şi Steaua a fost una în care nu s-a pus în niciun moment problema învingătoarei, jucătorii antrenaţi de Jorge Cannestracci şi Milen Uzunov evoluînd foarte bine, mai ales că veneau după importantul succes din prima zi a turneului, 3-1 cu Dinamo. Şi cum în celălalt meci al zilei, VCM Piatra Neamţ a dispus cu 3-2 de Dinamo, Tomis are acum un avantaj de două puncte faţă de a doua clasată, tricourile de campioni fiind tot mai aproape. “Într-adevăr, a fost o victorie rapidă, dar asta nu înseamnă că şi mîine (n.r. - azi) o să cîştigăm la fel de uşor. Niciun meci nu seamănă cu altul şi trebuie să fim foarte atenţi cu orice adversar”, spune antrenorul principal al Tomisului, Jorge Cannestracci. “Aşa cum am mai spus, pentru noi fiecare meci din play-off este ca o finală şi trebuie să-l abordăm ca atare. Sîntem în grafic cu victoriile, dar mai avem meciul de mîine (n.r. - azi) şi turneul de la Bucureşti. Dedicăm victoriile de la Piatra Neamţ lui Florin Voinea. Sîntem cu toţii alături de Florin şi el este în inimile noastre”, a declarat brazilianul Ashlei.

Au evoluat formaţiile - CVM Tomis (antrenori: Jorge Cannestracci şi Milen Uzunov): Kuburovic - Erkan, Began, Ivkovic, Gabrych, Ashlei, libero: Tănăsescu (a mai jucat: Gontariu şi D. Pavel); Steaua (antrenori: Daniel Banu şi Sorin Macavei): Toboşi - Oancea, Huţuleac, Radu Şerban, Carpen, Grigorie, libero: Ilie (au mai jucat: Andrieş, Roşu şi Cîrlan). Au arbitrat: Lucian Năstase (Galaţi) şi Angeluş Cotoanţă (Bucureşti).

Astăzi, de la ora 17.00, în ultima partidă a turneului, voleibaliştii Tomisului vor întîlni echipa locală Volei Club Municipal, formaţia de la ţărmul mării fiind decisă să încheie cu o nouă victorie turneul de sub Pietricica, pentru a se apropia şi mai mult de cîştigarea primului titlu din istoria voleiului de la ţărmul mării.

Rezultate

Marţi

CVM TOMIS - Dinamo 3-1 (25-17, 25-14, 25-27, 25-20)

VCM Piatra Neamţ - Steaua 3-0 (25-17, 25-14, 25-20)

Miercuri

CVM TOMIS - Steaua 3-0 (25-15, 25-17, 25-22)

VCM Piatra Neamţ - Dinamo 3-2 (23-25, 25-21, 32-30, 23-25, 15-10)

Programul meciurilor

Joi

ora 15.00: Dinamo - Steaua

ora 17.00: CVM TOMIS - VCM Piatra Neamţ

Clasament turneul play-off

1. CVM TOMIS 14 11 3 39:17 25

2. Dinamo Bucureşti 14 9 5 35:27 23

3. VCM Piatra Neamţ 14 7 7 26:27 21

4. Steaua Bucureşti 14 1 13 12:41 15



12