CVM Tomis Constanţa trebuie să mai aştepte până duminică pentru a-şi afla adversara din semifinalele Diviziei A1 la volei masculin: Explorări Baia Mare sau Unirea Dej. Învingătoare în primul meci, jucat la Baia Mare, Unirea Dej a pierdut, ieri, meciul al doilea, jucat pe teren propriu! Explorări a câştigat cu 3:2, după un halucinant 15:3 în setul decisiv!!! Se joacă în sistemul “cel mai bun din trei partide”, iar meciul decisiv va avea loc duminică, pe terenul maramureşenilor. Tot la joc decisiv s-a ajuns şi în disputa Dinamo Bucureşti - VCM Piatra Neamţ. Nemţenii s-au impus cu 3:1 pe teren propriu, după ce au fost conduşi cu 1:0, iar seturile şi le-au adjudecat în prelungiri! Remat Zalău este a doua echipă calificată în penultimul act, după ce a învins, ieri, cu 3:1, la Bucureşti, pe Steaua.
Rezultatele înregistrate ieri în play-off-ul masculin: VCM Piatra Neamţ - Dinamo Bucureşti 3:1 (21:25, 27:25, 28:26, 26:24) - scor general: 1-1; Unirea Dej - Explorări Baia Mare 2:3 (21:25, 25:23, 25:23, 23:25, 3:15) - scor general: 1-1; Steaua Bucureşti - Remat Zalău 1:3 (19:25, 19:25, 25:20, 14:25) - scor general: 0-2. Înregistrarea partidei Steaua - Remat va fi difuzată de Digi Sport Plus astăzi, de la ora 18.15.
În play-out: CSM U. LPS Suceava - CSM Bucureşti 0:3 (15:25, 19:25, 19:25) - scor general: 1-2. Al patrulea meci dintre cele două echipe, care poate deveni decisiv pentru evitarea retrogradării, va avea loc astăzi, de la ora 14.00.