La o zi după victoria obţinută în ultimul meci de campionat, 3-0 cu Ştiinţa Bacău, jucătorii de la CVM Tomis Constanţa au revenit în sala de antrenament. Pînă la semifinala GM Capital Challenge Cup la volei masculin, cu Jastrzebski Wegiel, au mai rămas opt zile, iar Began şi compania vor definitiva zilele acestea pregătirea celui mai important meci din istoria clubului. Tomis va pleca marţi spre Turcia, iar miercuri va susţine un meci amical la Istanbul, cu echipa locală IBB.
Adversara Tomisului în semifinală, Jastrzebski Wegiel, este una dintre grupările de top din Polonia, ţară în care se desfăşoară unul dintre cele mai puternice campionate din Europa. În ultimii zece ani, Wegiel nu s-a clasat mai jos de locul 4 în campionatul intern, pe care l-a cîştigat în 2004, fiind o echipă obişnuită cu participările în Cupele Europene. Anul acesta a terminat sezonul regulat al campionatului polonez pe locul al patrulea, cu 32 de puncte (11 victorii, 7 înfrîngeri), după PGE Skra Belchatow (45p), ZAKSA Kedzierzyn-Kozle (40p) şi Resovia Rzeszow (39p). În primul tur din play-off, Wegiel va întîlni ocupanta poziţiei a cincea, AZS UWM Olsztyn, primele două partide fiind programate vineri şi sîmbătă, la Jastrzebie Zdroj. Acesta este numele oraşului în care activează adversara constănţenilor, “wegiel” însemnînd cărbune sau antracit în limba poloneză. Olsztyn este şi ea o echipă obişnuită cu participările europene, avînd un lot puternic, din care se remarcă internaţionalii Zagumny şi Grzyb, precum şi finlandezul Kunnari. Vor fi aşadar două meciuri foarte solicitante pentru Wegiel, ultimele înainte de plecarea spre Izmir.
Şi lotul lui Jastrzebski Wegiel cuprinde mai mulţi internaţionali polonezi, însă doar Jurkiewicz şi Prygiel au evoluat în ultima perioadă la seniori. Nowik a jucat la naţională în urmă cu mai mulţi ani, iar Lomacz numai la echipa de juniori. Dintre cei cinci “stranieri”, doar brazilianul De Souza Lins şi australianul Yudin nu sînt internaţionali. Samica este om de bază în echipa Franţei, iar Hardy este căpitanul reprezentativei Australiei, ambii evoluînd pe postul de extremă. Însă cel mai bun palmares îl are olandezul Freriks, care a jucat şi la Jocurile Olimpice de la Atena, ocupînd locul 9 şi fiind ales cel mai bun coordonator al competiţiei! Formaţia standard a lui Wegiel, antrenată de italianul Roberto Santilli, arată astfel: Freriks - Prygiel, Czarnowski, Jurkiewicz, Hardy (Yudin), Samica şi Rusek - libero.
Lotul echipei Jastrzebski Wegiel
1. Adam NOWIK centru 2,06 m 34 ani
2. Nico FRERIKS coordonator 1,92 m 28 ani
3. Grzegorz LOMACZ coordonator 1,87 m 22 ani
4. Wojciech JURKIEWICZ centru 2,05 m 32 ani
5. Igor YUDIN extremă 1,98 m 22 ani
7. Pawel RUSEK libero 1,83 m 26 ani
9. Patryk CZARNOWSKI centru 2,02 m 24 ani
10. Robert PRYGIEL universal 2,00 m 33 ani
11. Marcin GRYGIEL universal 1,99 m 30 ani
13. Sebastian PECHERZ extremă 1,94 m 24 ani
14. Benjamin HARDY extremă 1,98 m 35 ani
15. Guillaume SAMICA extremă 1,97 m 28 ani
18. Rafael DE SOUZA LINS extremă 1,93 m 26 ani