Club Volei Municipal Tomis Constanţa a obţinut ieri, la Zalău, al doilea suces consecutiv în returul Diviziei A1 la volei masculin. Voleibaliştii antrenaţi de Jorge Cannestracci şi Milen Uzunov şi-au impus superioritatea în confruntarea cu echipa locală Remat, Tomis cîştigînd cu 3-0, pe seturi: 25-16, 25-21 şi 25-15, după o oră de joc efectiv. Remat nu a putut emite pretenţii, constănţenii învingînd fără probleme, formaţia de la ţărmul mării efectuînd o repetiţie utilă în perspectiva derby-ului cu Dinamo, de pe teren propriu, programat sîmbătă, 2 decembrie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor. "Am jucat bine, se pare că ne-am revenit după aceste două succese şi sperăm să o ţinem tot aşa, pentru că ne aşteaptă meciul cu Dinamo", a declarat căpitanul echipei constănţene, Radu Began, care a jucat foarte bine la Zalău. "Aşa cum am declarat şi după partida cu Universitatea Cluj, echipa este într-o perioadă de acumulări şi cu fiecare meci progresăm, ne îmbunătăţim jocul", a spus Erkan Togan. Evoluţia îmbucurătoare a jucătorilor constănţeni în perspectiva confruntării de sîmbătă, cu Dinamo, a fost remarcată şi de antrenorul principal al Tomisului, Jorge Cannestracci: "Nu mă aşteptam la o victorie atît de rapidă, însă Zalăul a jucat mai slab decît în tur".
Au evoluat formaţiile - Remat Zalău (antrenori Mircea Spătăcean şi Aurel Vlaicu): C. Ghimeş - Verdeş, Todoran, Onuţe, Briscan, Sănduţă, libero: Tadici, au mai jucat: Kovacs, Măcicăşan; CVM Tomis (antrenori Jorge Cannestracci şi Milen Uzunov): Kuburovic - Togan, Began, Ivkovic, Ashlei, Gabrych, libero: Tănăsescu, au mai jucat: D. Pavel şi Mihăilă. Au arbitrat: Ovidiu Iliescu (Braşov) şi Dan Buhatel (Cluj). Partida dintre Remat Zalău şi CVM Tomis a putut fi urmărită în direct, pe Internet, la adresa www.live.netzone.ro.
Celelalte rezultate înregistrate în etapa a 11-a: VCM Rm. Sărat - Steaua Bucureşti 3-2; Dinamo Bucureşti - Unirea Dej 3-1; U. Cluj - VCM Piatra Neamţ 1-3; U. Baia Mare - CSS Lapi Dej 3-0.
Voleibaliştii Tomisului revin astăzi la Constanţa, fiind conectaţi deja la tensiunea partidei cu Dinamo Bucureşti, în care victoria este singura variantă luată în calcul de formaţia constănţeană.