CVM Tomis vizează al doilea titlu naţional consecutiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CVM Tomis vizează al doilea titlu naţional consecutiv

Sport 19 Aprilie 2008 / 00:00 927 accesări

Campioana României la volei masculin va fi decisă după ultimele trei partide ale finalei, programate sîmbătă, duminică şi luni, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor din Constanţa. Club Volei Municipal Tomis Constanţa şi VCM Piatra Neamţ şi-au împărţit victoriile săptămîna trecută, sub Pietricica, oaspeţii cîştigînd cu 3-0 în primul meci, iar gazdele cu 3-1 în al doilea. Ţinînd cont că acest succes al nemţenilor a venit după 11 victorii constănţene, Tomis porneşte cu prima şansă la titlu, avînd cel mai valoros lot din campionat. Inclusiv antrenorii şi jucătorii Tomisului spun că la Constanţa nu va fi loc de surprize! „În actualul sezon nimeni nu a cîştigat în sala din Constanţa! Sînt convins că această tradiţie a rezultatelor pozitive va continua pînă la finalul sezonului. La noi acasă avem mai multă încredere la serviciu, iar faptul că jucăm în faţa propriilor suporteri ne face să jucăm mai bine. Îi va fi greu echipei din Piatra Neamţ să cîştige la Constanţa”, afirmă antrenorul secund Massimiliano Giaccardi, completat de jucătorul Florin Voinea: „Nu cred că este loc de surprize în meciurile de la Constanţa! Am luat o serioasă opţiune la titlu prin victoria de la Piatra Neamţ, este un avantaj pe care trebuie să-l fructificăm pe teren propriu. Avem cu siguranţă prima şansă, pentru că din trei meciuri trebuie să cîştigăm două şi sîntem campioni!”

Cîştigătoare anul trecut a ambelor competiţii interne, CVM Tomis are şansa de a juca pe teren propriu şi turneul final al Cupei României, săptămîna viitoare, miercuri şi joi, şi de a realiza al doilea event consecutiv. „Am dovedit anul trecut că putem lua eventul în deplasare, cu siguranţă putem realiza eventul al doilea la Constanţa. Acum avem aceste patru-cinci meciuri decisive acasă. Conducerea clubului a făcut tot ce este posibil să avem acest avantaj, de a juca acasă turneul final din Cupa României, iar noi trebuie să răsplătim acest efort al lor şi să cîştigăm atît campionatul, cît şi cupa”, spune Voinea. „Întotdeauna cînd joci pe teren propriu eşti avantajat, iar pentru noi este o mare oportunitate să jucăm şi Cupa României la Constanţa. Totuşi, trebuie să ne concentrăm mai întîi asupra ultimelor meciuri din finala campionatului, apoi să vorbim despre celălalt obiectiv”, a declarat secundul Giaccardi.

Tot la sfîrşitul acestei săptămîni se vor decide şi ocupantele celorlalte locuri în clasamentul final. În disputa pentru locul 3, Dinamo conduce pe Steaua cu 2-0 şi mai are nevoie de o victorie în cele trei meciuri din deplasare pentru a-şi asigura bronzul. Pentru ocuparea locului 5, favorită este Explorări Baia Mare, care conduce cu 1-0 pe Remat Zalău şi găzduieşte ultimele două partide. Identic şi în disputa pentru locul 7, unde Unirea Dej conduce cu 1-0 şi va evolua, pe teren propriu, în compania formaţiei Constam Buzău.

Premii atractive la tombolă

Ca de obicei la partidele importante de pe teren propriu, CVM Tomis Constanţa organizează la fiecare meci al finalei cîte o tombolă. Pot participa toţi spectatorii prezenţi în tribunele Sălii Sporturilor (intrarea este liberă), iar premiile puse în joc şi oferite de sponsorii clubului constănţean - atît sîmbătă, cît şi duminică - sînt următoarele: o excursie la Pisa pentru 2 persoane (bilet de avion + cazare 3 nopţi) şi un weekend la Tuşnad pentru 2 persoane (cazare + masă) - de la Icar Tours; un televizor color - de la Polaris M Holding; cinci telefoane mobile - de la Telegraf Advertising; două invitaţii la o cină romantică (în valoare de 200 lei) - de la Restauranul “Temple”.



12