Turul Diviziei A1 la volei masculin va lua sfârşit sâmbătă, când au loc partidele etapei a 11-a. Sorţii au decis ca prima parte a campionatului să se încheie cu meciul direct dintre cele mai bune echipe ale sezonului trecut, CVM Tomis Constanţa şi Dinamo Bucureşti, ocupantele primelor două poziţii şi după cele zece etape disputate în actualul sezon. Pentru a-şi adjudeca titlul neoficial de campioană de iarnă, Dinamo are o singură variantă: să câştige acest meci cu scorul de 3:0, orice alt rezultat menţinându-i pe Began şi compania în postura de lideri. „Este un meci foarte important pentru că jucăm pe terenul unei contracandidate la titlu, alături de Remat Zalău, iar ambele echipe îşi doresc să termine cu o victorie acest tur de campionat”, spune Radu Began, căpitanul formaţiei constănţene. „Este adevăratul derby al campionatului, pentru că se întâlnesc primele două clasate, iar noi mergem la Bucureşti cu gândul să câştigăm şi să terminăm turul pe primul loc. Meciul va conta mult în economia campionatului şi vrem să arătăm adevăratul potenţial al echipei noastre. Dinamo este neînvinsă în acest sezon, dar noi am mai câştigat pe terenul lui Dinamo în ultimii ani şi suntem capabili să obţinem încă o victorie”, afirmă Florin Voinea, al cărui palmares personal contra dinamoviştilor cuprinde mai multe succese decât eşecuri. „Ştim foarte bine cât de valoroasă este Dinamo, am văzut-o la Botoşani, în Cupa României, şi ştim la ce să ne aşteptăm. Chiar dacă a pierdut la Craiova şi la Piatra Neamţ, rămâne foarte periculoasă pe teren propriu. Sper ca echipa noastră să revină la jocul solid pe care l-a demonstrat în acest sezon, cu excepţia meciului de la Montpellier, şi să câştige o partidă extrem de importantă”, a declarat Stelio De Rocco, antrenorul principal al Tomisului. Meciul Dinamo - CVM Tomis va avea loc în Sala “Extreme”, de la ora 12.00, şi va fi arbitrat de Paul Szabo (Oradea) şi de Nicolae Cristea (Cluj).
Celelalte partide ale etapei, programate sâmbătă: Explorări Baia Mare - VCM Piatra Neamţ; CVM Braşov - Unirea Dej; Torpi Tg. Mureş - Remat Zalău; SCM U. Craiova - Steaua Bucureşti; U. Cluj - Dacia Buzău.
Clasament
1. CVM TOMIS 10 9 1 27: 6 19
2. Dinamo Bucureşti 10 8 2 27: 9 18
3. Remat Zalău 10 7 3 22:11 17
4. VCM Piatra Neamţ 10 7 3 22:16 17
5. Explorări Baia Mare 10 6 4 21:15 16
6. Torpi Tg. Mureş 10 6 4 20:15 16
7. Unirea Dej 10 5 5 20:18 15
8. U. Cluj 10 5 5 21:21 15
9. Steaua Bucureşti 10 3 7 15:23 13
10. SCM U. Craiova 10 3 7 11:23 13
11. Dacia Buzău 10 1 9 5:28 11
12. CVM Braşov 10 0 10 4:30 10