Club Volei Municipal Tomis Constanța va juca în devans meciul programat în etapa a 6-a din Divizia A1 la volei masculin. Astăzi, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport 3), campionii vor evolua în derby-ul campionatului, pe terenul actualului lider, CSVM Zalău. Partida opune ocupantele primelor două locuri în clasament, echipe aflate la egalitate de puncte, dar sălăjenii stau mai bine la setaveraj. Tot azi și de la aceeași oră se mai dispută jocul SCM U. Craiova - Phoenix Șimleu Silvaniei. Celelalte patru meciuri ale rundei vor avea loc sâmbătă. Clasament: 1. CSVM Zalău 14p (setaveraj 15:3); 2. CVM TOMIS CONSTANŢA 14p (15:4); 3. SCM U. Craiova 11p (14:7); 4. CSM Bucureşti 10p (13:7); 5. Dinamo Bucureşti 9p (11:8); 6. Explorări Baia Mare 9p (11:9); 7. Arcada Galaţi 5p (8:12); 8. VCM Piatra Neamţ 5p (8:12); 9. Banatul Caransebeș 4p (8:14); 10. Phoenix Șimleu 4p (6:13); 11. Unirea Dej 4p (5:12); 12. Steaua Bucureşti 1p (2:15).
DUEL ÎNTRE SINGURELE ECHIPE NEÎNVINSE
În Sala Sporturilor din Zalău se vor întâlni campioana și vicecampioana ediției precedente, formații care sunt protagoniste și în acest sezon. Zalăul și Constanța au numai victorii până acum, astfel că doar una dintre ele va fi neînvinsă și după etapa a 6-a. Sălăjenii se bazează pe omogenitatea grupului, schimbând față de campionatul trecut numai diagonala coordonator - universal. Experimentații Adriano Lamb și Peter Nagy au fost înlocuiți de moldoveanul Marin Lescov (24 de ani), care a jucat și la Tomis, și de Gabriel Cherbeleață (23 de ani), ceilalți titulari continuând și anul acesta: centrii Mihalcea și Gheorghiţă, extremele Bala și „Leo” plus liberoul Feher. „Nu ne temem de nicio formație din România, iar dacă vom juca la valoarea noastră sunt sigur că vom câștiga la Zalău. Este un derby între primele două clasate, iar motivația noastră va fi cu siguranță mult mai mare decât în alte partide”, a declarat extrema constănțeană Bojan Janic. „Lunga mea carieră m-a învățat ceva important: campionatele și trofeele se câștigă după finale. Nu îmi place să câștig 95% din totalul de partide jucate, dar să fiu învins în finală. Prefer să mai pierd din când în când câte un meci, dar să ies învingător în finală. Asta contează cel mai mult!”, a afirmat universalul Ventzislav Simeonov. Să mai spunem că Tomis va face astăzi „repetiția generală” înaintea celui de-al doilea meci din Liga Campionilor, cel cu Dragons Lugano, programat joi, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanța.
STOEV CONTRA... STOEV!
Interesant este că ambele formații care se vor înfrunta la Zalău sunt antrenate de... Stoev! Pe lângă Martin, antrenor la Tomis în ultimele două sezoane, astă vară a ajuns în România și tatăl său, Stoyan, venit la CSVM de la Levski Sofia. Va fi pentru întâia oară când cei doi Stoev vor fi adversari ca antrenori. „Este ceva extraordinar duelul cu echipa tatălui meu? Poate pentru dumneavoastră, jurnaliștii! Faptul că el antrenează Zalăul este ultimul lucru la care mă gândesc înaintea acestei partide. Sunt altele mult mai importante!”, a spus Martin Stoev. „Va fi un duel tată - fiu, dar să nu uităm că Martin a învăţat voleiul de la mine, nu invers”, a declarat Stoyan Stoev pentru mass-media din Zalău.