Jucătorii de la CVM Tomis Constanţa vor încerca sâmbătă să-şi reia seria de victorii din Divizia A1 la volei masculin, întreruptă acum o săptămână, când au pierdut meciul jucat în Capitală cu Dinamo Bucureşti. Adversara constănţenilor, în partida găzduită de Sala Sporturilor, de la ora 15.00, şi contând pentru etapa a 19-a, va fi Universitatea Cluj, formaţie situată pe locul 9 al clasamentului. După partida băieţilor, tot la Sala Sporturilor, de la ora 18.00, este programat şi derby-ul feminin dintre CSV 2004 Tomis Constanţa şi Unic Piatra Neamţ, biletul de intrare la acest nou cuplaj costând 5 lei.
Prima înfrângere din acest campionat nu le-a picat deloc bine constănţenilor, mai ales că au pierdut şi locul întâi în clasament. Conştienţi că nu este încă totul pierdut, cu condiţia să nu mai facă paşi greşiţi până la finalul campionatului, voleibaliştii de la Tomis sunt totuşi precauţi şi nu consideră meciul cu ardelenii dinainte câştigat. „Normal ar fi să luăm trei puncte, dar cum noi suntem imprevizibili, e posibil orice. Toată lumea din club, jucători, antrenori, conducători, ne dorim să nu mai pierdem puncte. Vrem să câştigăm cu 3:0, pentru că în acest retur nu am câştigat niciun meci cu acest scor, afară de cel cu Tg. Mureş, care nu s-a jucat. Nu ne temem de echipa din Cluj, dar trebuie să fim foarte atenţi şi să respectăm în cel mai mic detaliu tactica de joc”, a declarat libero-ul Mihai Mihăilă. „Universitatea are jucători de valoare cam pe toate posturile şi poate să ne pună probleme. Este o echipă bună, cu care trebuie să fim atenţi şi pe care trebuie să o respectăm”, a adăugat centrul Andrei Spînu. „Ne-am antrenat bine săptămâna aceasta şi suntem gata pentru meciul cu echipa din Cluj. Dacă vom juca la valoarea noastră, nu vom avea probleme să învingem. Mă simt bine acum şi vreau să mă revanşez pentru ce s-a întâmplat la jocul cu Dinamo”, a spus şi universalul Mincho Minchev. Bulgarul a fost în retur unul dintre cei mai buni jucători ai Tomisului, dar la meciul cu Dinamo a prins o zi mai slabă. Partida, care va fi transmisă în direct de postul Neptun TV, va fi arbitrată de Mirel Zaharescu (Galaţi) şi Bogdan Stoica (Bucureşti).
Celelalte meciuri programate sâmbătă în etapa a 19-a: CSM Bucureşti - Dinamo Bucureşti (ora 12.00); VCM Piatra Neamţ - Steaua Bucureşti (ora 17.00); Remat Zalău - SCMU Craiova (ora 17.30). Meciul Explorări Baia Mare - CSM U. LPS Suceava, scor 3:0 (25:20, 25:13, 25:19), s-a jucat vineri, iar întâlnirea Unirea Dej - Torpi Tg. Mureş va fi omologată cu scorul de 3:0 (25:0, 25:0, 25:0) - (Torpi a fost exclusă din campionat).
Clasament
1. Remat Zalău 18 16 2 51:14 46
2. Dinamo Bucureşti 18 16 2 49:14 46
3. CVM Tomis 18 17 1 51:19 46
4. Unirea Dej 19 12 7 43:27 37
5. Explorări Baia Mare 19 12 7 40:27 36
6. VCM Piatra Neamţ 18 8 10 34:34 27
7. Steaua Bucureşti 18 8 10 30:37 24
8. SCM U. Craiova 18 7 11 30:38 23
9. U. Cluj 18 7 11 29:39 20
10. CSM Bucureşti 18 6 12 28:38 20
11. Torpi Tg. Mureş 19 1 18 9:56 3
12. CSMU LPS Suceava 19 0 19 6:57 2