Scena Casei de Cultură a Sindicatelor a găzduit, miercuri seară, un... carnaval caragialesc, proiect al Teatrului Popular Bucureşti. Celebra comedie a lui Nea Iancu, „D’ale Carnavalului”, a adus, în sala mare a instituţiei de cultură, un număr impresionat de spectatori, de toate vârstele. Publicul eterogen, de la elevi şi până la pensionari, a dat curs invitaţiei directorului Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu: „doi pe un bilet”.
Regizorul piesei, Dan Tudor, a fost fidel textului clasic a lui Caragiale, nota de modernism fiind evidentă doar la nivelul costumelor, uşor extravagante şi al măştilor de carnaval care au fost substituite cu... cratiţe de inox. Părerile privind succesul piesei au fost împărţite, printre spectatori aflându-se şi voci care au apreciat prestaţia actorilor, dar şi spectatori care au constatat că această montare a piesei lui Caragiale nu a fost prea dinamică, piesa pierzând la nivelul coeziunii.
Pentru Adriana Trandafir, care a jucat, miercuri seară, rolul Miţei Baston, revenirea pe scena constănţeană a fost prilej de emoţionante amintiri: „Mi-am amintit venind aici, în sala Casei de Cultură, de premiera ‘Arta Conversaţiei’ (n. r. de Ileana Vulpescu, regia Eugen Todoran) din 1982 şi de primul spectacol pe care l-am avut fiind studentă, ‘Băiatul cu floarea’ ( n. r. de Tudor Popescu), în 1979”. Adriana Trandafir a clarificat de ce pe afiş apare în dreptul rolului Didinei Mazu, susţinut miercuri seară de Magda Catone: „Dan Tudor a făcut o şcoală cu noi, ca fiecare să poată intra oricând în rolul celuilalt, astfel încât a fost un exerciţiu frumos, pe care ni l-am asumat, pe care vi l-am prezentat”. O altă provocare pentru Adriana Trandafir este aceea că a jucat pe aceeaşi scenă cu cuplul de comedianţi Ţociu şi Palade. „Îmi plac provocările. Faptul că am lucrat cu Romică Ţociu şi cu Cornel Palade a fost iarăşi o provocare, deoarece lumea crede că ei vin dintr-o altă zonă a divertismentului şi că nu-şi au locul aici, dar sunt convinsă că nu sunt mulţi actori să facă ce fac ei aici”, a mărturisit actriţa, care a conchis că „râsul este apanajul oamenilor serioşi, foarte serioşi”.
Spectacolul i-a mai adus, pe scena Casei de Cultură, pe Magda Catone - Didina Mazu, Andrei Duban - calfa Iordache, Romică Ţociu - Crăcănel, Cornel Palade - Catindatul, Tomi Cristi - Nae Girimea, Mihai Ciucă - Pampon, Eduard Adam. Scenografia este realizată de Doru Zanfir, iar ilustraţia muzicală îi aparţine lui Dan Creţu