VOT Autorităţile locale din Mangalia au decis, în urmă cu o lună, să organizeze un referendum local pe 9 decembrie 2012, pentru a consulta cetăţenii cu privire la exploatarea şi extracţia gazelor de şist pe raza Mangaliei. Cu această ocazie, cetăţenii vor fi chemaţi să se pronunţe cu ,,DA” sau ,,NU” la întrebarea: ,,Sunteţi de acord cu exploatarea şi extracţia gazelor de şist pe teritoritoriul administrativ al municipiului Mangalia?”. Pentru buna desfăşurare a referendumului, Consiliulul Local l-a desemnat pe primarul Cristian Radu să se ocupe de chestiunile administrative, care este mandatat să coordoneze organizarea referendumului din punct de vedere tehnic şi să ia toate măsurile ce se impun pentru respectarea legalităţii tuturor activităţilor aferente acestei acţiuni.
ASOCIAŢIE Organizarea referendumului este susţinută şi de Asociaţia Drepturi Civile, care a militat, în mai multe rânduri, pentru stoparea exploatării acestor gaze de şist. Mai mult, Asociaţia a făcut chiar şi o petiţie către Parlamentul European, în care a cerut implicarea forului european în această problemă.