Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, că actuala criză economică mondială poate fi mai devastatoare şi mai profundă decît cea din anii ’30 şi că, în consecinţă, se impune o regîndire a modelului de societate. În opinia lui, actuala criză a demonstrat “eşecul răsunător” al capitalismului neoliberal şi neoconservator, care ar trebui înlocuite de “o soluţie echilibrată”, de un stat “nu atotputernic, care striveşte cetăţeanul ca un vătaf”, ci un stat “echilibrat, puternic şi robust”, capabil să garanteze respectarea drepturilor constituţionale. El a afirmat că, în actualul context, intelectualii de stînga au obligaţia de a contribui activ la dezbaterea internaţională despre reconfigurarea statului şi a societăţii. Geoană a mai spus că o comparaţie între guvernările de dreapta şi cele de stînga din România arată că guvernele social-democrate pot cheltui şi gestiona mai eficient resursele statului: “Este nevoie de o Revoluţie a Binelui”. Pe de altă parte, liderul social-democrat a atras atenţia că, în momentul în care va ajunge la guvernare, nu va accepta o clasă de îmbogăţiţi ai crizei, după clasa îmbogăţiţilor tranziţiei. El a spus că, dacă Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, “în orice combinaţie”, vor face guvernarea următoare, familiile sărace şi cei cu venituri mici vor fi din nou sacrificaţi: “Dacă dreapta va fi din nou la putere patru ani, România va ieşi învinsă din criză. (...) Patru ani de guvernare de dreapta înseamnă garanţia că România va ieşi învinsă din criza mondială”.