„Dacă mai cresc taxele, rămânem în recesiune”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Economistul-şef al BCR, Lucian Anghel:

„Dacă mai cresc taxele, rămânem în recesiune”

Economie 18 August 2010 / 00:00 384 accesări

O nouă majorare de taxe şi impozite ar creşte substanţial şansele ca economia să nu revină în teritoriul pozitiv şi România să înregistreze în 2011 al treilea an de recesiune, consideră analiştii BCR. „O nouă majorare a taxelor şi impozitelor ar creşte foarte mult şansele ca economia românească să rămână pe scădere al treilea an consecutiv”, a declarat economistul-şef al băncii, Lucian Anghel, la prezentarea raportului privind ţintele macroeconomice trimestriale. Pe de altă parte, Anghel nu vede oportună nici adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală până când veniturile bugetare nu vor atinge măcar 33% din PIB. Singurele măsuri de susţinere din partea guvernamentală agreate de economistul-şef al BCR sunt schemele de garantare, care nu afectează deficitul bugetar pe cash şi sunt susţinute şi de Fondul Monetar Internaţional. BCR prognozează pentru acest an o contracţie a economiei de 3%, iar pentru 2011 un avans al PIB de 1,2%, la 544 miliarde lei. Prognoza băncii indică pentru 2012 un PIB nominal de 583 miliarde lei, corespunzător unei creşteri reale de 2,3%. Pentru următorii doi ani, analiştii băncii anticipează o dinamică a consumului privat sub variaţia reală a PIB, respectiv de 1% în 2011 şi 2% în 2012. Economiştii BCR estimează că rata şomajului va atinge 9,4% la sfârşitul acestui an, în timp ce câştigurile salariale s-ar putea diminua în termeni reali cu aproape 8% faţă de anul trecut. De altfel, economistul-şef al BCR se aşteaptă că disponibilizările să continue şi în sectorul privat. „Declinul numărului de salariaţi la nivelul întregii economii în perioada aprilie-iunie faţă de primul trimestru semnalează că procesul de restructurare a economiei chiar în sectorul privat nu s-a încheiat, deşi se apropie treptat de final. Industrii precum metalurgia sunt un exemplu tipic, în sensul că, deşi producţia acestei ramuri a fost în creştere în acest an, numărul de salariaţi a fost în scădere”, se mai arată în raport.

Taguri articol


12