O vezi în fiecare zi în fața intrării în gară.

Stă acolo, spijinită de pereți, având grijă să nu-ți blocheze drumul. Nu are mai mult de 30 de ani, dar pare bătrână. Poartă un trenci care a fost cândva culoarea nisipului, însă acum e slinos și tocit. Probabil l-a folosit toată iarna și pe post de pătură. Averea ei e strânsă într-un rucsac pe care nu-l dă jos din spate. Picioarele îi joacă în bocancii prea largi pentru picioarele ei subțiri. Părul îi iese încâlcit de sub căciula tricotată.

Nu cere, dar primește câte un covrig de la călătorii care tranzitează gara.

Nu vine de nicăieri și nu pleacă nicăieri. Viața ei curge între un tren și altul. Nu are casă. A avut, dar când casa a devenit iad, a plecat. De-atunci stă în gară. A căutat de lucru. Nu vrea nimeni ”oameni ai străzii”, care n-au un loc stabil.

Nu-s prea multe de spus, doar că, vă place sau nu, de 8 martie e și ziua ei.

La multi ani!