În cadrul unei dezbateri, ministrul Muncii, Marian Sîrbu, a declarat că acordarea a 10% din Produsul Intern Brut către pensii ar putea ridica probleme României. “Bugetul nostru e de circa zece miliarde de euro pentru sistemul de pensii, inclusiv cea socială minimă garantată şi încă 3,5 miliarde de euro - patru miliarde de euro pentru toate celelalte prestaţii sociale, adică alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de doi ani, indemnizaţiile care se acordă persoanelor cu handicap şi tot setul de prestaţii sociale”, a spus ministrul. El a precizat că pensia nu poate fi considerată ajutor social decît în cazul celei minime garantate. “Practic, la pensii, primim cam 20% din bugetul naţional consolidat al statului, iar pentru celelalte prestaţii sociale încă 2% din PIB. Am făcut o comparaţie cu tot ce se acordă cu această destinaţie în UE şi nu stăm rău, adică nu acordăm protecţiei sociale sume care să depăşească procentele pe care le acordă alte ţări, şi nu vorbesc numai de ţări care sînt bogate, ci şi de ţări care au aderat recent la UE. Dacă sistemul de pensii va ajunge să ocupe 10% din PIB, atunci vom avea, într-adevăr, o problemă, dar nu este cazul. În acest moment, sistemul de pensii alocă cam 7-7,2% din PIB şi, cel puţin în acest moment, consider că aceasta este o cifră sustenabilă”, a declarat Sîrbu. El a adăugat că Ministerul Muncii a făcut bine că, în decursul anilor, nu a cedat unor presiuni din partea Băncii Mondiale şi a altor instuţii, pentru ca protecţia socială din România să fie adresată unui număr cît mai mic de oameni. “Au trecut şase luni de criză majoră şi România are stabilitate socială, tocmai pentru că sindicatele au înţeles, poate mai bine decît alţi factori din societate, că situaţia economică este mult mai complicată decît estimam iniţial. Această protecţie socială, instituită în România de după 1990 şi la care PSD, prin oamenii pe care i-a avut în decursul timpului cu răspunderi în acest domeniu a contribuit, acest tip de protecţie socială ne ajută să păstrăm stabilitatea socială, atît de necesară”, a declarat ministrul. El a adăugat că mai este nevoie totuşi de unele “ajustări” în ceea ce priveşte oamenii care primesc bani de la stat “fără să-i merite”. Ministrul a dat exemplul pensiilor de invaliditate, unde sînt “nişte mici abuzuri” pe care Ministerul Muncii încearcă să le identifice. “Toate aceste măsuri de protecţie socială reprezintă nişte forme deghizate de plasă socială pentru cei care au pierdut locuri de muncă şi nu au capacitatea să se integreze în societate. Vom face ajustările necesare în aşa fel încît protecţia socială să meargă spre cei care au nevoie. Consider că sistemul pe care îl avem în acest moment ne-a salvat de multe alte necazuri şi chiar de revolte sociale”, a declarat Sîrbu.