Dacian Cioloș participă la „Ora prim-ministrului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dacian Cioloș participă la „Ora prim-ministrului”

08 Februarie 2016 / 09:17 428 accesări

Premierul Dacian Cioloș participă, luni, 8 februarie 2016, la „Ora prim-ministrului”, la Camera Deputaților, la o dezbatere pe tema legislației electorale. Ora prim-ministrului este o practică parlamentară introdusă în Regulamentul Camerei Deputaților în mai 2015.

Dacian Cioloș participă pentru prima dată la o ''Ora prim-ministrului'', dezbaterea de la Camera Deputaților având tema „Legislația electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetățenilor”.

Dezbaterea are loc ca urmare solicitării semnate de liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, în temeiul articolului 206 din Regulamentul Camerei Deputaților. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, o dată pe lună, de regulă în prima zi de luni a fiecărei luni calendaristice, are loc ''Ora prim-ministrului'', care cuprinde dezbateri politice cu participarea primului-ministru, pe probleme de interes major pentru viața politică, economică și socială. Dezbaterile politice din cadrul „Orei prim-ministrului”se pot organiza atât la solicitarea grupurilor parlamentare, cât și la solicitarea premierului.



12