Daciana Sârbu cere să se ia atitudine față de atacurile eurodeputatei Marine Le Pen la adresa românilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daciana Sârbu cere să se ia atitudine față de atacurile eurodeputatei Marine Le Pen la adresa românilor

Externe 05 Decembrie 2014 / 12:17 386 accesări

Eurodeputata Daciana Sârbu a solicitat ieri Comisiei Europene să adopte măsuri concrete și o atitudine fermă de condamnare a atacurilor europarlamentarilor extremiști la adresa românilor și a României, relevă un comunicat de presă al delegației europarlamentare social-democrate române. Într-o interpelare adresată executivului comunitar, Daciana Sârbu invocă exemplul Marine Le Pen, care "nu irosește niciun prilej pentru a defăima România și cetățenii români, în special când este vorba de imigranții români din Franța". În acest sens, Comisiei Europene i-au fost solicitate măsuri pentru a descuraja mesajele extremiste care afectează proiectul european și care vin chiar din interiorul instituțiilor europene. Daciana Sârbu amintește de îngrijorările provocate de discursurile cu caracter antieuropean ale unor europarlamentari, construite pentru a servi intereselor acestora în contexte electorale naționale, dar care au un efect profund distructiv la nivelul UE. Ea citează mai multe mesaje publice susținute de Marine Le Pen, în care președinta Frontului National cataloghează Uniunea Europeana drept "profund dăunătoare", "un monstru antidemocratic" pe care vrea să îl "distrugă". "Vreau să fac orice pentru a stopa integrarea europeană", afirma Le Pen într-un interviu, iar o declarație de presă a partidului sau arăta că "deschiderea totala a pieței muncii pentru cetățenii romani și bulgari este o aberație". Eurodeputata româncă mai cere CE să se pronunțe și în privința "statutului inferior" al cetățenilor romani și bulgari, sugerat explicit de mesajele unor europarlamentari extremiști precum Marine Le Pen și Nigel Farage.

Taguri articol


12